![]() |
![]() |
![]() |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cuprins:
|
Sarcină de lucru: La nivelul cavităţii bucale:
Posibile probleme: Existenţa unor dinţi cariaţi care suferă la contactul cu alimentele. |
Fig. 8 - Cavitatea bucală
Glandele salivare sunt glande anexe ale cavităţii bucale care secretă saliva. Glandele salivare sunt de două feluri: glande salivare mici şi glande salivare mari. Glandele salivare mici sunt dispuse la nivelul mucoasei bucale, iar glandele salivare mari (parotida, submandibulara şi sublinguala) sunt organe perechi şi se găsesc în afara cavităţii bucale. Ele îşi varsă produsul de secreţie în cavitatea bucală, prin canale de excreţie.
Fig. 9 - Glandele salivare
Faringele este format din trei porţiuni: nazofaringele (superior) cale exclusiv respiratorie, bucofaringele şi laringofaringele, porţiuni la nivelul cărora se încrucişează calea digestivă cu calea respiratorie. La limita dintre calea digestivă şi cea respiratorie se află orificiul glotic, prevăzut cu epiglota. Epiglota acoperă calea respiratorie în momentul deglutiţiei.
Tunica musculară a faringelui este formată din cei trei muşchi constrictori (superior, mijlociu şi inferior), muşchi striaţi, care prin contracţie micşorează lumenul şi muşchii longitudinali, care ridică faringele în deglutiţie.
Esofagul este un conduct musculos care continuă faringele şi se deschide în stomac, la nivelul orificiului cardia. Are o lungime de 25-30 cm.
Sarcină de lucru: La nivelul faringelui şi esofagului:
|
Fig. 10 - Muşchi longitudinali
Stomacul, porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv se întinde de la esofag, cu care comunică prin orificiul cardia, până la duoden cu care comunică prin orificiul piloric, prevăzut cu sfincterul piloric.
Fig. 11 - Stomacul
Stomacul prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară şi două margini - marginea dreaptă, numită mica curbură şi marginea stângă, marea curbură. Stomacul are două porţiuni: porţiunea verticală formată din: regiunea cardială, în vecinătatea orificiului cardia, fornix-ul şi corpul stomacului şi porţiunea orizontală formată din: antrul piloric şi canalul piloric, care se continuă cu duodenul.
Posibile probleme: existenţa unor ulceraţi, hrană insuficient digerată de la masa anterioară.
Sarcină de lucru: La nivelul stomacului:
Posibile probleme: existenţa unor ulceraţi, hrană insuficient digerată de la masa anterioară. |
Intestinul subţire este cel mai lung segment al tubului digestiv. Se întinde de la orificiul piloric până la valva ileo-cecală, unde se continuă cu intestinul gros. Prezintă două porţiuni: duodenul şi intestinul liber (format din jejun şi ileon).
Fig. 12 - Intestinul subţire
Duodenul constituie prima parte a intestinului subţire. Are o lungime de aproximativ 25 cm şi se curbează în jurul capului pancreasului.
Intestinul liber este format din jejun şi ileon. Din cauza lungimii sale (5-6m), intestinul subţire formează anse intestinale, cu dispoziţie orizontală în jejun şi verticală în ileon.
Intestinul subţire este adaptat perfect funcţiei sale principale, aceea de absorbţie a nutrimentelor.
Sarcină de lucru: La nivelul duodenului:
La nivelul jejunului şi ileonului:
|
Intestinul gros este porţiunea terminală a tubului digestiv. Are o lungime de 1,7 m şi un diametru de 6,5 cm. Se întinde de la valva ileo-cecală până la orificiul anal. Intestinul gros are trei segmente: cecul, colonul şi rectul.
Cecul, porţiunea iniţială a intestinului gros, este situat inferior de valva ileo-cecală, are formă de fund de sac şi prezintă pe peretele postero-medial un diverticul numit apendice vermiform. Inflamaţia apendicelui se numeşte apendicită.
Fig. 13 - Intestinul gros
Colonul se găseşte în continuarea cecului şi se întinde până la rect. Este dispus sub forma unui cadru, numit cadrul colic şi prezintă patru porţiuni: colonul ascendent, transvers, descendent şi colonul sigmoid.
Sarcină de lucru: La nivelul cecului şi apendicelui:
La nivelul colonului:
Posibile probleme: colită, resturi sedimentate la nivelul plicilor semicirculare, constipaţie |
Fig. 14 - Intestinul Gros
Rectul este ultima porţiune a intestinului gros. El continuă colonul sigmoid în dreptul vertebrei sacrale 3 şi se termină cu orificiul anal. Prezintă două porţiuni: ampula rectală - porţiunea iniţială, mai dilatată şi canalul anal care străbate perineul şi se termină cu anusul. În partea inferioară a canalului anal se găsesc două sfinctere musculare:) sfincterul anal intern (involuntar) este format din fibre musculare netede şi inervat de fibre vegetative simpatice (care determină contracţia sa) şi fibre parasimpatice (care determină relaxarea sa) şi sfincterul anal extern (voluntar) este format din fibre musculare striate, inervate de fibre somatomotorii.
Posibile probleme: colită, resturi sedimentate la nivelul plicilor semicirculare, constipaţie.
Modificările pe care le suferă alimentele la diferitele nivele ale tubului digestiv sunt următoarele: în cavitatea bucală alimentele sunt mărunţite şi amestecate cu saliva prin procesul de masticaţie. Singura enzimă digestivă conţinută în salivă este amilaza salivară, care acţionează asupra amidonului preparat termic. Bolul alimentar rezultat în urma masticaţiei este transportat apoi prin faringe şi esofag în stomac, prin procesul de deglutiţie.
În stomac, se produce digestia gastrică cu două etape: etapa mecanică, sub acţiunea musculaturii din peretele gastric şi etapa chimică, sub acţiunea sucului gastric, care conţine enzime digestive.
În urma digestiei gastrice rezultă chimul gastric, care este evacuat intermitent în duoden, prima porţiune a intestinul subţire. În intestinul subţire se desfăşoară digestia intestinală: la nivelul duodenului au loc modificări chimice sub acţiunea enzimelor conţinute în sucul pancreatic (pentru glucide, proteine şi lipide) şi fizice, de emulsionare, pentru lipide, sub acţiunea bilei. Compuşii nedigeraţi în duoden sunt propulsaţi la nivelul jejunului, unde continuă digestia chimică sub acţiunea enzimelor intestinale. Produşii rezultaţi din digestia intestinală vor fi absorbiţi în sânge sau limfă.
În intestinul gros se formează materiile fecale care vor fi eliminate prin defecaţie.
Întrebările folosite în exporare sunt pregătite pentru o călătorie completă prin sistemul digestiv.
Posibile trasee ocolitoare sau alternative:
Sarcină de lucru: La nivelul rectului:
|
Ficatul este cea mai mare glandă anexă a tubului digetiv, cântărind ~1,5 kg. Este situat inferior de muşchiul diafragm, unde ocupă un spaţiu numit loja hepatică.
Ficatul prezintă o faţă superioară (diafragmatică), o faţă inferioară (viscerală), o margine anterioară care ajunge la rebordul costal şi o margine posterioară.
Faţa diafragmatică este împărţită de ligamentul falciform în doi lobi, drept şi stâng.
Faţa viscerală prezintă trei şanţuri, două antero-posterioare, drept şi stâng şi unul transvers, dispuse sub forma literei H. Acestea împart faţa inferioară în patru lobi: lobul drept, lobul stâng, lobul pătrat (anterior) şi lobul caudat (posterior). La nivelul şanţului transvers se găseşte hilul hepatic, locul de intrare şi ieşire a elementelor pediculului hepatic: artera hepatică, vena portă, canalul hepatic comun, limfatice şi nervi .
În jumătatea anterioară a şanţului drept este situată vezica biliară, iar în jumătatea posterioară trece vena cavă inferioară.
Ficatul este învelit la exterior într-o capsulă fibroasă care trimite în interiorul ţesutului hepatic septuri care delimitează lobulii hepatici, unităţile structurale şi funcţionale ale ficatului. La nivelul ficatului se găsesc în jur de 1 milion de lobuli hepatici.
Sarcină de lucru: Cu ajutorul manualului de anatomia şi fiziologia omului şi a bibliografiei, realizează o călătorie în interiorul ficatului, intrând prin vena portă, o dată cu nutrimentele absorbite din intestinul subţire (rezultat al digestiei alimentelor) Ia un interviu unei celule hepatice. |
Lobulul hepatic este o structură hexagonală cu o înălţime de 2 mm şi un diametru de 0,7 mm. Celulele hepatice (hepatocitele) formează în interiorul lobulului cordoane radiare dispuse în jurul unei vene centrolobulare, situată în lungul axului longitudinal al acestuia. Între lobuli se formează spaţiile portale în care se găsesc trei elemente o ramură a venei porte (care aduce sânge funcţional încărcat cu nutrimente), o ramură a arterei hepatice (care aduce sânge oxigenat) şi un canal biliar interlobular.
La nivelul hepatocitelor ajunge sânge amestecat, care conţine atât oxigen (adus de artera hepatică), cât şi substanţe nutritive, absorbite la nivelul intestinului subţire, care ajung la ficat prin vena portă. Astfel, vascularizaţia ficatului este dublă, nutritivă şi funcţională.
Căile biliare formează un sistem de canale prin care bila, secretată la nivelul ficatului, ajunge în duoden. Căile biliare sunt: căi intrahepatice şi extrahepatice.
Fig. 15 - Ficatul
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv. Are o formă alungită şi este format din cap, corp şi coadă. Este o glandă mixtă, cu dublă funcţie, exocrină şi endocrină.
Partea exocrină a pancreasului este formată din acinii pancreatici care secretă sucul pancreatic.
Fig. 16 - Pancreasul
Mai jos sunt trecute informaţii despre valoarea nutritivă a alimentelor. Acestea sunt utile călătoriei pentru a identifica transformările alimentelor în sistemul digestiv (şi a stabili detaliile traseului pentru alimentul ales), dar pot constitui foarte bine şi o subtemă separată. De aceea, corespunzător fiecărei secţiuni de conţinut sunt prevăzute întrebări şi sarcini de lucru pentru aprofundarea noţiunilor de biochimie.
Valoarea nutritivă a alimentelor
Între om şi aliment se stabilesc relaţii strânse pe tot parcursul existenţei şi chiar înainte de naştere prin intermediul laptelui matern. Cea mai veche şi mai stringentă relaţie este determinată de faptul că alimentele furnizează organismului susbtanţele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea energiei indispensabile proceselor vitale, pentru sintetizarea substanţelor proprii precum şi pentru formarea substanţelor care favorizează desfăşurarea normală a proceselor metabolice.
Produsul alimentar este constituit dintr-un amestec de substanţe organice şi anorganice necesare organismului uman, dar şi substanţe indiferente şi chiar substanţe antinutriţionale.
După rolul pe care îl au în metabolism, substanţele utile din alimente, necesare organismului omenesc (trofinele), se împart în mai multe grupe:
• substanţe cu rol energetic - lipidele şi glucidele;
• substanţe cu rol plastic - protidele;
• substanţe cu rol catalitic - vitaminele şi elementele minerale;
• substanţe cu rol senzorial.
Primele preocupări privind valoarea nutritivă a produselor alimentare datează din 1890 sub forma publicaţiei „Compoziţia chimică a materialelor alimentare americane” de W. O. Atwater din cadrul Departamentului Agriculturii al SUA. (Composition of food (by Consumer and Foods Economics Institute), USDA, 1976-1981 )
După natura lor în organism, substanţele nutritive se împart în lipide, proteine, glucide, minerale şi vitamine. Pentru asigurarea unei stări de nutriţie normale, este necesar ca alimentele consumate să aducă toate substanţele nutritive în cantităţi optime şi mai ales, pe cele esenţiale.
Nevoile nutritive variază mult de la o persoană la alta, depinzând de vârstă, sex, corpolenţă, tipul activităţii desfăşurate (fizică, intelectuală), condiţiile mediului ambient (frig, cald, prezenţa unor noxe, etc).
Viaţa, cu toate formele ei de manifestare, presupune un consum permanent de energie. Aceasta este indispensabilă desfăşurării diferitelor funcţii ale organismului: sinteza de substanţe pentru creştere, contracţiile musculaturii, asigurarea temperaturii corpului constante, etc.
Furnizorii de energie sunt glucidele, lipidele şi proteinele. Prin ardere, un gram de glucide sau proteine generează 4,1 calorii iar un gram de lipide 9,3 calorii. O situaţie deosebită este reprezentată de energia furnizată de alcoolul etilic (7 calorii/gram).
Necesităţile energetice estimative în funcţie de vârstă
Vârsta (ani) |
Necesar (Kcal/kg corp/zi) |
2-4 |
100-160 |
4-10 |
75 - 120 |
10-12 |
45 - 80 |
12-18 |
35 - 70 |
18-50 |
25 - 60 |
50-65 |
22 - 50 |
peste 65 |
15 - 25 |
Cheltuielile energetice corespunzătoare diverselor tipuri de activităţi fizice
Natura activităţii depuse |
Cheltuiala energetică (Kcal/min) |
-activitate sedentară (muncă intelectuală) |
<2,5 5,0-7,4 |
Lipidele
Lipidele (grăsimile) sunt reprezentate în marea majoritate prin aşa-zisele grăsimi neutre sau trigliceride (esteri ai glicerinei cu acizii graşi) şi se găsesc în ţesuturile animale şi vegetale ca principala formă de depozitare materială a energiei. Într-o proporţie mult mai mică, în grăsimile alimentare se găsesc lipide complexe care conţin fosfor, compuşi cu azot, zaharuri.
Ţesutul adipos este constituit preponderent din lipide. La nivelul său, grăsimea este depozitată, ca substanţă de rezervă, fie sub piele, fie în jurul diferitor organe, pentru a fi oxidată atunci când nevoile energetice ale organismului cresc sau când el nu primeşte suficiente calorii prin alimentaţie. Rezervele adipoase pot creşte prin consumul exagerat de grăsimi alimentare, ceea ce duce la apariţia unei boli metabolice – obezitatea.
Pe cale experimentală s-a dovedit că, deşi în organism lipidele se sintetizează din glucide şi proteine, alimentaţia lipsită de grăsimi influenţează negativ asupra animalelor de laborator, scade longevitatea lor, rezistenţa la acţiunea factorilor nefavorabili exteriori, pot apărea exeme ale pielii, hemoragii în organele interne. Dar aceste stări trec destul de repede, dacă în raţia alimentară se adaugă lipide.
Sursele de lipide: 60–65% din necesitatea de grăsimi se acoperă din contul grăsimilor propriu-zise – unt, margarină, slănină; 35–40% din contul grăsimilor care intră în componenţa produselor alimentare. Aşadar, conţinutul de grăsimi în carne constituie de la 3 până la 30%. Cantitatea de grăsimi în cereale e foarte mică; în majoritatea cazurilor, nu depăşeşte 2% (în ovăz– până la 6%), iar în legume şi fructe ele practic lipsesc.
Raţia de lipide
1. Raţia de lipide nu trebuie să depăşească 30–33% din numărul total de calorii în 24 ore. S-a constatat că la fiecare 1000 kcal revin 35g de grăsimi.
2. 1/3 din raţia de lipide trebuie să fie acoperită de uleiurile vegetale, bogate în acizi graşi esenţiali.
3. Cantitatea de lipide scade până la 20% energia consumată la persoanele în vârstă, femei în perioada maternităţii, sedentari, obezi, la cei cu insuficienţă hepato-pancreatică şi cu afecţiuni ale căilor biliare etc.
4.Prânzuri mai grase (35% din caloriile dietei) li se recomandă: copiilor, adolescenţilor şi adulţilor care consumă multă energie.
Alimente cu conţinut mare de lipide
Denumirea alimentului |
Cantitatea de lipide la 100 g aliment consumabil |
-ulei, untură, unt topit, seu topit |
100 |
Sarcini de lucru: Plecând de la următoarele informaţii, documentaţi-vă şi realizaţi prezentări PowerPoint sau postere! |
Studiu de caz - Colesterolul
Colesterolul este un alcool monohidroxilic ciclic nesaturat care se prezintă sub forma unor cristale albe, insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici (eter, benzen, cloroform). Acesta în combinaţie cu acizii graşi formează colesterolul esterificat, formă sub care este încadrat în categoria lipidelor. În practică se foloseşte ca emulgator în preparatele cosmetice şi farmaceutice şi pentru obţinerea unor vitamine cu structură înrudită.
Colesterolul din organism provine din surse alimentare (untură, slănină, gălbenuş de ou, carne de porc grasă) dar este sintetizat şi în organismul uman de către anumite ţesuturi (ficat, intestin, glande suprarenale). Atunci când raţia zilnică nu asigură cantităţi suficiente de colesterol, organismul intensifică biosinteza acestuia. Pe de altă parte, dacă aportul nutritiv furnizează prea mult colesterol sau dacă sinteza sa este exagerată, pentru a se preveni acumularea sa, el este combinat cu acizii graşi, ceea ce îl face mai uşor de suportat de ţesuturi. În cantităţi mari se găseşte în pietrele de la ficat, de unde poate fi extras.
Rolurile colesterolului sunt multiple: ia parte la sinteza hormonilor glandelor suprarenale, glandelor genitale, a vitaminei D3 şi a sărurilor biliare. Vitamina D3 este una dintre substanţele biologice cu importanţă vitală pentru organism, a cărei sinteză se realizează la nivelul pielii direct din colesterol, sub acţiunea razelor UV. Un alt rol al colesterolului este participarea sa la alcătuirea lipoproteinelor (forme de transport al grăsimilor sangvine). Prin implicaţiile pe care le are asupra echilibrului biologic, se poate afirma despre colesterol că este un factor important ce influenţează starea de sănătate.
Factorii care măresc valoarea colesterolului sangvin sunt multipli. Dintre aceştia enumerăm: abuzurile alimentare, consumul excesiv de alcool, tabagismul, stressul, factorii genetici.
Colesterolul se prezintă sub două fracţiuni:
Valorile optime ale colesterolului la subiecţi sănătoşi sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Vârsta (ani) |
Colesterol (mg/100 ml) |
<19 |
120-170 |
20-29 |
130-180 |
30-39 |
130-190 |
40-49 |
130-220 |
50-59 |
140-235 |
>60 |
140-250 |
Există mari variaţii ale nivelului colesterolului sangvin în raport cu regiunea de pe glob, cu alimentaţia, cu vârsta, sexul. În general, valorile colesterolului sunt mai mici la femei decât la bărbaţi şi cresc până la 60 de ani, după care scad.
Valori crescute ale colesterolului apar după alimentaţie bogată în colesterol (unt, smântână, creier, ouă), în bolile genetice (colesterolul apare de 4-5 ori mai mare), în bolile renale, stress psihic, diabet, după tratamente cu bromuri, iod, salicilaţi, vitaminele A, D.
Valori scăzute apar în cazurile de post prelungit, inaniţie, eforturi fizice mari, în bolile de ficat, în bolile de sânge, pneumonie, tuberculoză.
Reacţii de identificare a colesterolului în laborator
Pentru identificarea colesterolului se folosesc reacţii de culoare care poartă numele celor care le-au inventat.
Reacţia Salkowski se bazează pe proprietatea colesterolului de a da cu clorura ferică în mediu de acid sulfuric, o coloraţie roşie.
Mod de lucru: într-o eprubetă ce conţine 1 ml soluţie cloroformică de colesterol 0,1% se adaugă 2 ml soluţie de clorură ferică 0,084% în acid acetic şi 1 ml acid sulfuric concentrat. Amestecul se agită. Se va observa că după agitare se separă două straturi: unul colorat în roşu (cel superior, cloroformic) şi unul colorat în galben murdar (cel inferior, acid).
Reacţia Liebermann-Buchard se bazează pe proprietatea colesterolului de a forma cu anhidrida acetică şi acidul sulfuric concentrat, compuşi intens coloraţi în verde.
Mod de lucru: într-o eprubetă ce conţine 2 ml soluţie cloroformică de colesterol 0,2% se adaugă 1 ml anhidridă acetică. Se adaugă apoi 4-5 picături de acid sulfuric concentrat şi se agită. Apar modificări de culoare roşu-violet-albastru şi în final verde intens şi stabil.
Sarcini de lucru: 1. Steroizii anabolizanţi sunt compuşi lipidici folosiţi de atleţi pentru creşterea performanţei. Prezentaţi câteva situaţii în care utilizarea acestora a avut efecte nedorite: decese, pierderea distincţiilor, etc. 2. Fitosterolii sunt steroizi care apar în mod natural în plante. Daţi exemple de specii care conţin fitosteroli şi evidenţiaţi rolul lor la nivelul organismului uman. |
Glucidele
Glucidele sunt substanţe foarte răspândite în natură, mai ales în regnul vegetal. Deoarece hidrogenul şi oxigenul din molecula lor se găsesc în aceeaşi proporţie ca în molecula apei (2:1), au mai fost numite şi hidraţi de carbon.
Glucidele constituie cea mai mare parte din alimente şi sunt sursa principală de material energetic pentru organism. Utilizarea glucidelor pentru necesităţile energetice este justificată, pe de o parte, de abundenţa lor în natură şi de uşurinţa de a acoperi raţia glucidică; pe de altă parte, de faptul că glucidele se absorb şi se oxidează uşor în organism. Aceste calităţi fac ca ele să fie unica sursă capabilă să furnizeze o energie importantă într-un timp scurt (1g de glucide, prin oxidare în organism, generează aproximativ 4,0 kcal).
Pe baza reprezentării de mai jos, realizaţi o prezentare a caracteristicilor fizico-chimice ale zaharidelor!
Rolul glucidelor
Proteine
Proteinele sunt substanţe nutritive cu o structură complexă şi cu roluri foarte importante în organism. Ele se prezintă ca macromolecule formate din lanţuri de aminoacizi legaţi între ei prin legături peptidice.
Vreţi să vă reamintiţi?
Parcurgeţi lecţiile AeL: Aminoacizi şi Proteine.
Proteinele au rol plastic şi reprezintă 16-19% din greutatea unui adult. Nevoia de proteine este deosebit de acută pentru organismele tinere. Apărarea faţă de bolile infecţioase este puternic influenţată de calitatea şi cantitatea proteinelor din hrană. Numeroase observaţii şi experienţe au arătat faptul că un aport mai ridicat de proteine măreşte rezistenţa organismului faţă de noxe chimice cu care omul vine în contact.
Alimente furnizoare de proteine
Denumirea alimentului |
Cantitatea de proteine în 100 g aliment consumabil |
Carne (vită, porc, pasăre, peşte) |
15-22 |
Sarcină de lucru: Plecând de la afirmaţia: “Hemoglobina este o proteină ce conţine fier şi intră în componenţa globulelor roşii”, realizaţi postere şi prezentări PowerPoint în care:
|
Mineralele
Multă vreme s-a crezut că materia vie este alcătuită din douăsprezece elemente: azot, calciu, carbon, clor, hidrogen, magneziu, oxigen, fosfor, potasiu, siliciu, sodiu şi sulf. Ulterior, s-a descoperit că mai sunt şi alte elemente care deşi se găsesc în cantităţi mici au totuşi un rol deosebit. Acestea sunt: bor, brom, molibden, magneziu, nichel, titan, zinc, litiu, cobalt, cupru, aluminiu, etc.
Deşi aceste substanţe reprezintă aproximativ 6% din greutatea corporală, totuşi ele joacă un rol deosebit de important în nutriţie. Din cele peste 100 elemente minerale cunoscute, numai 20-21 sunt necesare pentru asigurarea structurilor tisulare şi pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice. Acestea se numesc bioelemente.
În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile elementelor ce apar în organismul uman, calculate pentru un individ de 70 kilograme:
Element |
Masa (g) |
Element |
Masa (g) |
Element |
Masa (g) |
O |
45500 |
Si |
1,4 |
Mn |
0,02 |
C |
12600 |
Rb |
1,1 |
V |
0,02 |
H |
7000 |
F |
0,8 |
Se |
0,02 |
N |
2100 |
Zr |
0,3 |
Ba |
0,02 |
Ca |
1050 |
Br |
0,2 |
As |
0,01 |
P |
700 |
Sr |
0,14 |
B |
0,01 |
S |
175 |
Cu |
0,11 |
Ni |
0,01 |
K |
140 |
Al |
0,10 |
Cr |
0,005 |
Cl |
105 |
Pb |
0,08 |
Co |
0,003 |
Na |
105 |
Sb |
0,07 |
Mo |
<0,005 |
Mg |
35 |
Cd |
0,03 |
Li |
0,002 |
Fe |
4,2 |
Sn |
0,03 |
|
|
Zn |
2,3 |
I |
0,03 |
|
|
Sarcini de lucru: 1. Documentaţi-vă şi prezentaţi rolul sodiului, potasiului, calciului, magneziului, fosforului, fierului, cuprului, cobaltului, iodului, clorului, zincului, manganului, cromului, cromului, molibdenului. Descrieţi manifestările generate de excesul sau carenţa în organism a acestor elemente. 2. Realizaţi prezentări şi postere cu următoarele tematici: |
Referinţe bibliografice pentru această secţiune:
V.Dinu, E.Truţia, E.Popa-Cristea, A.Popescu - Biochimie medicală, mic tratat, Editura Medicală Bucureşti, 1998
V.T.Mogoş - “Colesterolul”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1991;
V.T.Mogoş - “Sănătatea şi substanţele minerale”, Editura Albatros, Bucureşti, 1991;
I. Năstoiu - “Analizele medicale pe înţelesul tuturor”, Editura Gramar, Bucureşti, 1993;
H. Schell - “Biochimie şi tehnici de laborator în chimie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
R. Olar - ,,Chimie bioanorganica”, Editura Universitatii Bucuresti, 2001
[cuprins]
Proteine:
http://en.wikipedia.org/wiki/Protein
http://en.wikipedia.org/wiki/Amino_acid
http://biology.clc.uc.edu/courses/bio104/protein.htm
http://kidshealth.org/kid/stay_healthy/food/protein.html#
[cuprins]