• Tema 5 - Reactii si relatii. Cauze si efecte.(Determinism si predictibilitate)

Cuprins:
1. Provocări
2. Trasee de cunoaştere
3. Exemple de abordare integrată
4. Resurse suplimentare

 

Provocări

  • Cum putem folosi energia nucleara?

  • Ce sunt emotiile? Cum īti influenteaza viata?

  • Cum poate un eveniment local sa influenteze istoria īntregii lumi?

[cuprins]

Trasee de cunoaştere

  • Cauzele şi efectele crizelor energetice. Pot fi studiate avantajele, dezavantajele, impactul utilizării diferitelor surse de energie.
  • Influenţele Lunii asupra Terrei. Tema poate fi abordată din perspectiva astronomiei, fizicii, geografiei, matematicii (maree, eclipse, alternanţa zi/noapte etc.).
  • Lumina şi ochiul uman. Se pot realiza materiale privind percepţia luminii, orientarea în spaţiu, sisteme de redare a culorilor, teoria cromaticii.
  • Culoarea, mijloc de adaptare şi supravieţuire. Se pot studia diferitele forme de adaptare prin culare în lumea animală şi în cea vegetală.
  • Cunoaşterea universului cu ajutorul propulsiei reactive. Racheta, motorul cu reacţie etc.
  • Filmul fotografic – o invenţie depăşită sau actuală? Se pot aborda probleme legate de evoluţia tehnicii fotografice, radiografiile, evoluţia aparatelor medicale din domeniu.
  • Reacţii şi relaţii în istorie. Tratatele de pace şi consecinţele acestora. Se pot realiza studii de caz cu privire la rolul diplomaţiei în evoluţia comunităţilor umane.
  • Conflictele locale din secolul XX şi implicaţiile lor la nivel mondial. Studiu de caz: Criza canalului Suez (1956). Se pot realiza studii de caz asupra implicaţiilor diferitelor conflicte locale: Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam, Războaiele arabo-israeliene etc.
  • Efectele mediului marin asupra lumii înconjurătoare. Curenţii marini, salinitatea, aerosolii, deteriorarea metalelor, conservarea epavelor.
  • Conservarea alimentelor. Tehnologii de ieri şi de azi.
  • Influenţa căldurii asupra metalelor. Călirea, topirea, metode de durificare, prelucrarea metalelor preţioase (orfevrăria).
  • Influenţa schimbărilor atmosferice asupra corpului uman. Se pot realiza studii asupra temperaturilor extreme, presiunii atmosferice etc.
  • Reacţiile emoţionale: cauze şi efecte. Tema poate fi studiată din perspectiva biologiei, a psihologiei sau a sociologiei.
  • Efectul Coandă şi aplicaţiile sale.
  • Determinism şi predictibilitate în stabilirea sexelor. Studiul ADN, clonarea, statistici

[cuprins]

 

Exemple de abordare integrată

Subtema 1: Cauzele şi efectele crizelor energetice. Despre utilizarea energiei nucleare

Problema asigurării necesarului energetic al omenirii este din ce în ce mai pregnantă dată fiind limitarea resurselor energetice clasice (petrol, cărbuni, gaze naturale), efectul lor nociv asupra mediului înconjurător şi nu în ultimul rând creşterea populaţiei.
În ultime vreme s-au construit multe reactoare nucleare, deoarece ele generează energia necesară într-un mod care nu pune în pericol sănătatea  publicului sau mediul înconjurător. Pe de altă parte centralele nucleare sunt eficiente, o tonă de U-235 produce mai multă energie decât 12 milioane de barili de petrol.

Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ, controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară, în care reacţia în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).
Reactoarele nucleare sunt utilizate în principal pentru generarea producţiei de căldură pentru generare de electricitate; producţie de căldură pentru încălzire domestică şi industrială; producţie de hidrogen; la desalinare. Există însă şi reactoarele de cercetare unde se produc diverşi izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină. În cercetarea ştiinţifică sunt utilizaţi pentru asigurarea surselor de radiaţie cu neutroni şi pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii nucleare. Din punct de vedere istoric, reactoarele nucleare au fost utilizate prima dată pentru producerea plutoniului necesar fabricării bombei atomice. Tot în domeniul militar sunt utilizate la propulsia submarinelor şi a vapoarelor (deşi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel folosit într-o centrală nuclearo-electrică).
Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat şi îmbogăţit. Unele reactoare nucleare pot să opereze cu o mixtură de plutoniu şi uraniu (MOX). Procesul prin care minereul de uraniu este extras din mină, procesat, îmbogăţit, folosit, posibil reprocesat şi depozitat este cunoscut ca ciclul combustibilului nuclear.

Sarcină de lucru:

Studiază lectia AeL  intitulată Reactorul nuclear, NUC 9. Utilizează momentele 2 si 4 ale lectiei pentru a afla detalii despre reactia de fisiune nucleară si modul în care este ea controlată în reactoarele nucleare. Redactează un scurt articol pentru o revistă de popularizare a stiintei în care să descrii ce înseamnă o reactie de fisiune în lant.

Uraniul este scos din mină ca orice metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul Satelor Unite are o concentraţie de oxid de uraniu cuprinsă între 0,05% şi 0,3%. Minereul de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi, exploatabile la un cost de 80$/kg sunt localizate în Australia, Kazakhstan, Canada, Africa de Sus, Brazilia, Namibia, Rusia şi Statele Unite.
Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu este transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogăţire.
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat” şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
La nivel european, funcţionează 196 unităţi de reactoare nucleare, iar încă 16 reactoare sunt în construcţie în diferite ţări. În România, la Centrala Nucleară de la Cernavodă funcţionează în prezent unităţile I şi II, ce produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al ţării, aflându-se pe locul al doilea după Hidroelectrica, societate care produce 22% din energia necesară României.
Într-o anumită măsură este adevărat că energia nucleară este curată şi nu poluează atmosfera, însă niciodată nu se menţionează faptul că aceste lucruri sunt valabile strict în timpul procesului de generare a electricităţii. În urma acestui procedeu rămân deşeuri radioactive care trebuie să fie depozitate sute de ani înainte de a deveni inofensive.

Sarcină de lucru:

Studiază lectia AeL  intitulată Reactorul nuclear, NUC 9. Utilizează momentele 2 si 4 ale lectiei pentru a afla detalii despre reactia de fisiune nucleară si modul în care este ea controlată în reactoarele nucleare. Redactează un scurt articol pentru o revistă de popularizare a stiintei în care să descrii ce înseamnă o reactie de fisiune în lant.

Un accident nuclear, ca cel produs în 1986 la centrala nucleară de la Cernobîl poate polua zone întinse şi va produce îmbolnăvirea sau chiar moartea a sute de persoane. Un risc foarte real este cel al proliferării armelor nucleare, deoarece în reactoarele care folosesc uraniu natural drept combustibil, aşa cum este şi cel de la Cernavodă, se poate produce plutoniu, folosit la fabricarea armelor nucleare (aşa cum s-a întâmplat în India, în 1974).
Fisiunea nucleară controlată poate furniza cantităţi imense de energie. Efectele pierderii controlului reacţiei de fisiune dintr-o centrală nucleară pot fi reduse prin utilizarea tehnologiilor noi care asigură sisteme de etanşare, supraveghere, monitorizare, răcire a miezului şi oprire a reactorului în caz de avarie.
Scala INES a evenimentelor nucleare clasifică accidentele nucleare pentru a se putea asigura o raportare corectă de către autorităţile oficiale.
Seria accidentelor nucleare a debutat la Windscale. Au urmat Mayak, Three Miles, Cernobîl.

Sarcină de lucru:

Vizionează filmul documentar intitulat „Bătălia pentru Cernobîl”pentru a afla detalii despre accidentul nuclear petrecut acolo. Scrie un eseu în care să expui propria părere despre rolul politicii comuniste în desfășurarea evenimentelor din 26 aprilie 1986.

Ce s-a întâmplat atunci la Cernobîl?
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară. Particulele radioactive au fost aruncate în atmosferă şi duse de vânt spre frontierele internaţionale.
Explozia centralei nucleare de la Cernobîl din fosta U.R.S.S. a produs o catastrofă ecologică radioactivă de proporţii incalculabile, afectând peste 5 000 000 de oamenii din multe părţi ale Europei.
Se ştie că, în asemenea situaţii oameni trebuie sfătuiţi să stea cât mai mult timp posibil în casă, în spaţii închise şi să fie informaţi de pericolul îmbolnăvirii incurabile prin contaminarea cu radiaţii şi reziduuri radioactive, iar periodic să se raporteze evoluţia radioactivităţii nucleare din atmosferă şi numai la scăderea la parametri normali a intensităţii radioactive din atmosferă, numai atunci se va putea ieşi şi circula cu siguranţă afară din casă.


Fig. 1 – Centrala nucleara

Ce se întâmplă azi la Cernobîl?
Toţi locuitori permanenţi ai oraşului şi împrejurimilor acestuia au fost evacuaţi pentru că nivelul de radiaţie în aria respectivă devenise periculos. Acum, la Cernobîl sunt oameni de ştiinţă care se ocupă de lichidarea Centralei Atomoelectrice. Pripiat, oraşul părăsit învecinat a rămas neîntreţinut, dar Cernobîlul  a fost renovat şi are acum o populaţie de aproximativ 2.000 locuitori, inclusiv vizitatori şi turişti.

Ce trebuie făcut cu deşeurile nucleare? Unde le putem depozita în siguranţă?
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat” şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului „ars”, foarte înalt radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a fluxului de deşeuri nucleare. După 50 de ani de energetică nucleară întrebarea „cum să se administreze aceste resturi materiale?” se confruntă cu probleme de securitate şi tehnice, una dintre importantele direcţii de acţiune a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste costuri şi riscuri pe termen lung asociate cu managementul deşeurilor radioactive.

Care este impactul utilizării tehnologiilor nucleare asupra societăţii şi a naturii?
O uzină de preparare a minereurilor radioactive sau o centrală electrică nucleară, în afară de elementul utilizabil, produce şi o cantitate imensă de produse secundare sau inutilizabile, denumite deşeuri radioactive. Se ştie că, deşeurile radioactive ca şi minereul sau substanţa radioactivă constituie un pericol pentru sănătatea omului.
Gradul de periculozitate se datorează duratei, uneori chiar de mii de ani în care deşeurile îşi păstrează proprietăţile radioactive.
Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială şi de actualitate, ca să nu mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale nucleare sau numai prin deteriorarea unor accesorii din instalaţiile complexe ale acestor centrale nucleare.
Deşeurile radioactive obţinute în reactoarele nucleare sunt închise în recipiente din materiale foarte rezistente la condiţiile de impact termic şi radiant.
Specialiştii sunt de părere că, cea mai sigură soluţie este stocarea recipientelor în depozite geologice săpate în straturi de rocă compactă la adâncimi foarte mari sau stocarea lor la suprafaţă, în instalaţii special construite şi ţinute sub observaţie. O altă soluţie este depozitarea deşeurilor radioactive în adâncul mărilor şi oceanelor.
Toate acestea constituie soluţii de moment, deoarece în urma încălzirii puternice datorată dezintegrării nucleare radioactive materialul recipientelor se deteriorează în timp şi conţinutul lor ar reacţiona cu mediul înconjurător.
Contaminarea poate fi extrem de periculoasă pentru sănătatea omului prin acumularea elementelor radioactive în flora şi în fauna terestră şi marină, ce constituie resursele de hrană ale omenirii.
Energia nucleară emisă de deşeurile radioactive prin procesul dezintegrării nucleare radioactive sub formă de radioactivitate  ar putea fi absorbită de un ansamblu de baterii fototermoelectrice  şi transformată direct în curent electric continuu.
Sarcină de lucru
Scrieţi un scenariu pentru o dezbatere televizată pe tema „Energia nucleară pro sau contra?”. Participă un fizician nuclearist, un radiolog, un politician, un jurnalist, etc.

Sarcină de lucru:

Scrieţi un scenariu pentru o dezbatere televizată pe tema „Energia nucleară pro sau contra?”. Participă un fizician nuclearist, un radiolog, un politician, un jurnalist, etc.

Subtema 8: Conflictele locale din secolul XX şi implicaţiile lor la nivel mondial. Studiu de caz: Criza canalului Suez (1956)

Nicio suveranitate nu se va mai exercita asupra Egiptului, cu excepţia celei a poporului egiptean. Azi suntem liberi şi independenţi. Azi, egipteni ca voi vor conduce Compania canalului, vor controla diferitele lui instalaţii şi vor dirija navigaţia pe canal, aşadar,  pe pământul Egiptului.

(Discursul conducătorului egiptean G. A. Nasser, cu prilejul naţionalizării Canalului Suez, 26 iulie 1956)

Repere cronologice:
1858 – Ferdinand de Lesseps întemeiază Compania Universală a Canalului Maritim Suez, având drept obiectiv construirea canalului.
1869 – Inaugurarea oficială a Canalului Suez.
1954 – Gamal Abder Nasser, membru al mişcării Ofiţerilor liberi, preia conducerea Egiptului, prin înlăturarea preşedintelui Mohammed Neguib.
1956 – Nasser introduce un regim politic autoritar. Este ales preşedinte al republicii (raïs, 1956-1970).
1956, 26 iulie – Naţionalizarea Canalului Suez.
1956, 29 octombrie-6 noiembrie – Războiul israelo-egiptean.
1956 – 15 noiembrie – Intervenţia forţelor ONU, „Căştile albastre”.
1967 – Retragerea trupelor ONU din zona Canalului Suez. În urma Războiului de Şase Zile, dintre Israel şi statele arabe, canalul a rămas închis până în 1975.

Context general. Perioada care a urmat celui de-al Doiea Război Mondial s-a caracterizat, în planul relaţiilor internaţionale, prin bipolaritatea lumii (structurarea întregului ansamblu politico-militar mondial în jurul a doi poli de putere, SUA şi URSS), ceea ce a determinat rivalitatea dintre cele două superputeri şi dintre cele două sisteme, democratic şi comunist, cunoscută sub numele de Războiul rece (1946-1989). În această perioadă, îndeosebi în prima parte (1946-1962, etapa maximei confruntări), nenumărate iniţiative sau acţiuni politice, militare, economice, ştiinţifice au fost reflectate prin prisma competiţiei provocate de Războiul rece. Conflictele locale izbucnite după 1946, precum Războiul din Coreea (1950-1953), Criza Suezului (1956), Războaiele arabo-israeliene (1948, 1967, 1973), Războiul din Vietnam (1955-1975) etc., au reprezentat evenimente cu implicaţii la nivel mondial, ca urmare a participării directe sau indirecte a celor două superputeri, SUA şi URSS.
Criza canalului Suez a fost un exemplu tipic pentru această situaţie. O iniţiativă locală, privind naţionalizarea unui obiectiv economic şi strategic de pe teritoriul Egiptului, a determinat o criză mondială, cu urmări neprevăzute, devenind un eveniment-cheie pentru relaţiile internaţionale postbelice. Prin intervenţiile lor, SUA şi URSS au colaborat pentru prima dată, înlăturând pericolul declanşării unui nou război mondial.


Fig. 2 - Canalul Suez văzut din satelit

Construcţia şi istoricul Canalului Suez. Săparea unui canal pentru a străpunge istmul Suez, ce lega Egiptul de Peninsula Sinai, a reprezentat o necesitate pentru comerţul maritim mondial, deoarece ar fi scurtat în mod semnificativ timpul necesar parcurgerii traseului Europa-Extremul Orient, străbătut, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin ocolirea Africii.
Ideea construirii acestuia este foarte veche, primele eforturi în acest sens fiind făcute încă din vremea faraonilor. Primele studii sistematice de fezabilitate au fost realizate cu prilejul campaniei lui Napoleon Bonaparte în Egipt (1798-1799). Problemele tehnice uriaşe precum şi costurile implicate de o astfel de lucrare au împiedicat multă vreme realizarea ei.
Construcţia Canalului Suez s-a încadrat în politica de reforme şi de modernizare în spirit european a Egiptului, desfăşurată de conducătorii egipteni Said Paşa (1854-1863) şi Ismail (1863-1879). Lucrările de modernizare începute în epocă (edificii sociale, căi ferate, Canalul Suez) au determinat probleme economice grave: datoria externă a Egiptului a crescut foarte mult, iar ţara a intrat sub controlul puterilor europene creditoare, îndeosebi sub cel al Marii Britanii.
În 1854, inginerul francez Ferdinand de Lesseps a întemeiat Compania Universală a Canalului Maritim Suez, primind din partea statului egiptean o concesiune a exploatării acestuia pe timp de 99 de ani, din momentul inaugurării construcţiei. Statul egiptean deţinea 44% din acţiunile companiei. Marea Britanie a văzut această lucrare ca o posibilă ameninţare la adresa intereselor ei în Egipt, prin creşterea influenţei Franţei, provocând numeroase întreruperi în perioada construcţiei.
Canalul, cu o lungime totală de 160 km, a fost inaugurat oficial în anul 1869. El leagă Port Said, de la Marea Mediterană de oraşul Suez, de la Marea Roşie. Se estimează că, la construirea canalului, au muncit 1,5 milioane de egipteni, dintre care 125 000 şi-au pierdut viaţa în timpul lucrărilor, îndeosebi din cauza holerei. În zilele noastre, traversarea canalului se realizează, pe apă, în circa 11-16 ore.
În 1875, ca urmare a lipsei de fonduri, Egiptul şi-a vândut partea sa din acţiunile deţinute la Compania Suezului guvernului de la Londra. Marea Britanie a devenit astfel acţionarul principal. Mai mult, în anii următori, Marea Britanie şi-a impus controlul total asupra Egiptului, inclusiv asupra forţelor sale militare, chiar dacă, formal, această ţară se afla încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman. De asemenea, trupe britanice au fost instalate în zona Canalului Suez. Convenţia de la Constantinopol (1888) a fixat statutul internaţional al canalului, care trebuie să fie deschis atât în timp de pace cât şi în timp de război, navelor comerciale şi militare ale tuturor statelor.
Între 1914 şi 1922 Egiptul s-a aflat sub protectorat britanic. În timpul Primului Război Mondial, acordurile Sykes-Picot, privind teritoriile stăpânite de Imperiul Otoman şi statutul acestora după război, au fost purtate astfel încât să-i îndepărteze pe francezi de Canalul Suez. De aceea, Marea Britanie a optat pentru controlul asupra Palestinei şi al Iordaniei, oferind Franţei Siria, aflată la distanţă de canal.
Deşi independent din 1922, Regatul Egiptului a rămas sub influenţa Marii Britanii până după al Doilea Război Mondial. În 1952, regele egiptean Faruk a fost înlăturat de la putere printr-o acţiune a organizaţiei Ofiţerilor liberi, Egiptul devenind republică (1953). Primul preşedinte, Mohammed Neguib, este, la rândul său, înlăturat de Gamal Abder Nasser, în 1954. Negocierile purtate cu britanicii se finalizează, în 1953, printr-un acord privind Suezul: cele două părţi convin ca evacuarea zonei Canalului de Suez de către britanici să se încheie în iunie 1956. Naţionalizarea canalului în acelaşi an a provocat o criză politico-militară de amploare.


Fig. 3 - Canalul Suez. Localitatea Ismailia (1860)

Probleme ecologice determinate de Canalul Suez. Construirea Canalului Suez a izolat fizic Africa de Asia, fapt ce a afectat speciile de vieţuitoare nezburătoare. Pentru prima dată, printr-o acţiune umană, două continente au fost separate. Legătura dintre Mările Mediterană şi Roşie a permis, prin intermediul apelor, transferul diferiţilor paraziţi sau microbi, vehiculaţi pe canal sau prin deşeurile lăsate de navele ce îl tranzitează. Aerul şi ploaia din regiune au devenit acide, ca urmare a emisiilor de gaze provenite de la vapoare. Aproximativ 30% din tranzitul comercial maritim mondial se petrece prin, sau în legătură cu acest canal. De asemenea, 28% din totalul petrolierelor ce navighează în cursul unui an tranzitează prin Canalul Suez, fapt ce determină riscul ridicat de accidente petroliere şi de maree neagră. De aici şi importanţa sa strategică excepţională.

Sarcină de lucru:

Identificaţi în sursele documentare 1 şi 2 cuvintele sau expresiile care arată atitudinea de putere dominantă pe plan mondial adoptată atât de Sua cât şi de URSS.

Pe grupe de lucru, organizaţi câte o investigaţie asupra crizei Suezului, din punctul de vedere al Egiptului, al Angliei, al Franţei, al Israelului şi al ONU.

Implicaţii politico-militare. Criza canalului Suez. Pe primul plan al proiectelor interne ale preşedintelui Nasser se afla construirea unui baraj hidrografic la Assuan, pe fluviul Nil, important pentru dezvoltarea agriculturii egiptene. Finanţarea sa a constituit subiectul negocierilor cu Statele Unite şi Marea Britanie. Politica externă egipteană deranja însă marile puteri. Pe de o parte, Nasser milita pentru unitatea lumii arabe, pe de altă parte acesta începuse să se apropie de URSS şi se afla în fruntea mişcării de nealiniere, a ţărilor proaspăt eliberate de sub stăpânirea colonială sau în curs de dezvoltare (aşa numita Lumea treia). Prin urmare, Statele Unite au decis suspendarea negocierilor privind finanţarea Barajului Assuan. În replică, la 26 iulie 1956, preşedintele egiptean a decis naţionalizarea Companiei Canalului Suez, fără incidente deosebite în prima etapă. Naţionalizarea trebuia să aducă Egiptului fondurile necesare acoperirii costurilor Barajului de la Assuan.


Fig. 4 - Gamal Abder Nasser (preşedinte al Egiptului, 1956-1970)

Trei state au hotărât să reacţioneze în forţă în lunile următoare: Marea Britanie, principala acţionară a Companiei; Franţa, deranjată de sprijinul acordat algerienilor de către Nasser în condiţiile desfăşurăriii războiului pentru independenţă în Algeria; Israelul, neliniştit de puterea militară a Egiptului şi de posibila întrerupere a transportului său maritim. Cele trei au format o alianţă politico-militară pe baza Acordurilor de la Sèvres. Astfel, cele trei state s-au pus de acord asupra unui plan în două etape: Israelul urmează să invadeze Peninsula Sinai; forţele britanice şi franceze vor folosi această operaţiune drept pretext pentru a interveni, a ocupa zona canalului şi a-l înlătura de la putere pe Nasser (Operaţiunea Muschetarul). La 29-30 octombrie, Israelul atacă şi ocupă Sinaiul după câteva zile, apoi, în ciuda opoziţiei exprimate de SUA şi de ONU, trupele franco-britanice debarcă la Port-Said la 5 noiembrie. Totodată, la 31 octombrie 1956, Franţa şi Marea Britanie bombardează Egiptul, pentru a-l obliga să redeschidă canalul pentru navigaţie.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) a reacţionat prin rezoluţii care prevedeau intervenţia Forţei de Urgenţă a Naţiunilor Unite (FUNU), având drept misiune înlocuirea trupelor franco-britanice şi restabilirea păcii. Pe baza acestor documente s-au constituit „Căştile albastre”, trupele de intervenţie neutre ale ONU în zonele de conflict. Intervenţia lor în Egipt, în 1956, a reprezentat prima operaţiune multilaterală a ONU. Naţiunile Unite au confirmat legitimitatea deciziilor statului egiptean privind Canalul Suez.
În plin Război rece, SUA au URSS au avut pentru prima dată o poziţie comună, de respingere a intervenţiei Franţei, Marii Britanii şi Israelului, presiunile exercitate de acestea ducând la încetarea conflictului şi la retragerea trupelor implicate. Israelul s-a retras pe linia frontierei din 1949. Mai mult, URSS a ameninţat cu utilizarea armei nucleare împotriva celor trei state, iar SUA, pentru a-şi accentua presiunea, au intervenit pe plan financiar împotriva Marii Britanii.


Fig. 5 - Campania israeliană în Sinai (1956)

 Sursa documentară 1
Guvernul Statelor Unite consideră se poate ajunge la un armistiţiu între Egipt şi Israel prin mijloace paşnice, şi chiar la o reglementare echitabilă a problemei Canalului Suez (...). Această acţiune a fost o eroare (...). Nu acceptăm folosirea forţei ca mijloc de reglementare a relaţiilor internaţionale. Statele Unite nu au fost consultate în niciun fel, cu privire la niciuna dintre etapele acţiunilor declanşate până acum şi nu au fost informate înainte de declanşarea acestora.
(declaraţia preşedintelui SUA, D. Eisenhower, 2 noiembrie 1956)

Sursa documentară 2
Trebuie să vă avertizez că războiul pe care Franţa şi Anglia, prin intermediul Israelului, l-au declanşat împotriva statului egiptean, poate avea consecinţe deosebit de periculoase pentru pacea generală. (...) Majoritatea zdrobitoare a statelor membre ale ONU s-a pronunţat pentru încetarea imediată a ostilităţilor şi retragerea trupelor străine. (...) Guvernul sovietic este pe deplin hotărât să recurgă la forţă împotriva agresorilor, pentru a restabili pacea în Orient.
(scrisoarea mareşalului Bulganin, preşedintele Consiliului de miniştri al URSS, către guvernele Marii Britanii şi Franţei, 5 noiembrie 1956)

Consecinţe ale Crizei canalului Suez.

  • Franţa pierde rolul de putere dominantă în nordul Africii în favoarea SUA şi URSS.
  • Marea Britanie se aliniază definitiv politicii externe americane.
  • URSS strânge legăturile cu Egiptul şi se impune în Orientul Apropiat şi Mijlociu.
  • Egiptul iese consolidat din criză, Nasser devine liderul mişcării arabe şi al celei de nealiniere.
  • Se accentuează lupta de eliberare de sub stăpânirea colonială a statelor din Africa şi Asia.
  • Israelul câştigă o perioadă de linişte şi îşi întăreşte potenţialul militar.
  • Franţa recurge la o schimbare strategică majoră: dezvoltarea potenţialului său militar nuclear, îndreptat împotriva oricărei ameninţări, nu doar împotriva celei sovietice.
  • Se construieşte Barajul de la Assuan, cu finanţare asigurată parţial de Uniunea Sovietică.
  • Egiptul formează o uniune statală cu Siria (Republica Arabă Unită, 1958-1961).
  • Tensiunile cu Israelul persistă şi se agravează, cu prilejul Războiului de Şase Zile (1967), acesta din urmă ocupând Peninsula Sinai. Drept reacţie, Canalul Suez va fi închis până în 1975. Pacea cu Israelul avea să fie semnată abia în 1979.

Barajul hidrografic de la Assuan. Cea mai controversată realizare a regimului Nasser o reprezintă marele baraj construit pe fluviul Nil, cu scopul de a regulariza apele acestuia şi a permite practicarea de-a lungul întregului an a lucrărilor de irigaţii pentru terenurile agricole. Totodată, barajul furnizează energie electrică Egiptului. Umplerea cu apă a barajului a început în 1970. Lacul de acumulare (Lacul Nasser), cu o capacitate de 130 km3, acoperă 60 0000 km2, având o lungime de 400 km, din care 200 km pe teritorul Sudanului. În momentul în care barajul a atins potenţialul său maxim, acesta reuşea să furnizeze 50% din necesarul de energie elctrică al Egiptului. Construirea lui a determinat inundarea (şi deci pierderea) a numeroase situri arheologice din Egipt şi Nubia (Sudan), fiind salvate doar cele protejate de UNESCO.


Fig. 6 - Imagine din satelit a Barajului de la Assuan

Printre problemele puse de construirea Barajului Assuan şi Lacului Nasser se numără:

  • mutarea templelor de la Abu Simbel (construite de faraonul Ramses al II-lea) pe malul Lacului Nasser;
  • maladii ale organelor interne şi hemoragii provocate de un vierme din grupul acelomate (bilharzioza sau schistosomiaza, desoperită de parazitologul Theodore Bilharz în sec. al XIX-lea), care se înmulţeşte în apele stătătoare ale lacului;
  • eroziuni şi modificări geologice ale deltei Nilului;
  • pătrunderea apelor sărate în teritoriile învecinate deltei Nilului;
  • depunerea mâlului fertil al Nilului, pe marginea barajului, în loc să acopere terenurile agricole, motiv pentru care se recurge acum la îngrăşăminte chimice.


Fig. 7 - Templul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel (Nubian Monuments UNESCO World Heritage Site)

Sarcină de lucru:

Realizaţi  prezentare a acţiunilor desfăşurate sub egida UNESCO pentru salvarea siturilor arheologice din Egipt şi Sudan.

Pe grupe de lucru, căutaţi informaţii suplimentare şi prezentaţi alte conflicte locale din perioada postbelică şi implicaţiile acestora pe plan mondial.

Resurse web suplimentare:

  • Informaţii generale:

http://www.encyclopedia.com/

  • Despre mişcarea de nealiniere:

http://en.wikipedia.org/wiki/Non-Aligned_Movement#Secretaries_General

  • Arhivă de documente privind comunismul şi Războiul rece.

http://www.osaarchivum.org/

 

Subtema 10: Conservarea alimentelor. Tehnologii de ieri şi de azi.

Conservarea alimentelor în trecut...
Omul a fost obligat să înveţe de-a lungul timpului să conserve alimentele prin uscare sau păstrare la temperaturi scăzute. Egiptenii uscau peştele şi carnea, chinezii afumau, sărau şi uscau carnea şi peştele.  Legumele se păstrau în nisip, carnea în substanţe grase, iar fructele în miere. Conservarea prin uscare era o practică tradiţională pentru numeroase produse horticole încă din anii 4000-3000 î.Hr. în Egiptul antic. În Palestina-Israel se cunoştea cu circa 2000 ani î.Hr. prepararea stafidelor şi a oţetului.
Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vîrfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă care era de fapt o groapă săpată în pământ, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătătorită.
Istoria conservei începe în anul 1795, moment în care guvernul francez a oferit o recompensă uriaşă oricui ar fi putut inventa o metodă de conservare a mâncării. După ce a făcut experimente timp de mai mult de un deceniu, Appert a reuşit să conserve alimentele prin prepararea lor parţială, ambalarea lor în sticle închise ermetic cu dopuri, sticle care apoi erau scufundate în apă clocotită. Teoria lui Appert de conservare a alimentelor îi aparţine în totalitate - descoperirile lui Pasteur în ceea ce priveşte bacteriile au survenit o jumătate de secol mai târziu. Tot Appert  a înlocuit mai târziu, borcanele de sticlă prin cutii metalice.
În 1853, Gail Borden a obţinut laptele condensat.

Fig. 8 - Patentul obţinerii laptelui condensat

Inginerul Charles Tellier s-a consacrat conservării alimentelor prin frig. A inventat maşini frigorifice şi a amenajat vasul „Frigorifique”, prima navă ce asigura transportul de carne proaspată pe distanţe mari ( de la Buenos Aires la Rouen).


Fig. 9 - Vasul Frigorifique

Astfel au apărut pe piaţa americană peştele şi păsările congelate în anul 1865, apoi carnea în 1877, legumele în 1930.
Chimistul şi microbiologul Louis Pasteur (1822-1895) studiază fermentaţiile lactică  (1855), alcoolică (1859), acetică (1862), iar Moritz Traube (1826-1894) şi Marcelin Berthelot fundamentează aspectul enzimatic al fermentaţiilor.

Sarcină de lucru:

Identificaţi reacţiile care stau la baza fermentaţiei lactice, alcoolice şi acetice precum şi aspectele de ordin practic ale acestor procese!


Fig. 10 - Iaurtul - produs al fermentaţiei lactice


Fig. 11 - Oţetul - produs al fermentaţiei acetice

În anii ’50, în S.U.A., a fost  inventat procedeul de sterilizare a alimentelor prin iradiere. În 1906, doi francezi au inventat procedeul numit liofilizare, ce se baza pe deshidratarea produselor prin congelare bruscă la -60oC, dar care a fost aplicat în industria alimentară abia prin anii ’50.
În anii ’80, industria agroalimentară a pus la punct o tehnică de conservare a legumelor proaspete pentru consum. În acelaşi timp, congelarea a fost introdusă şi pentru conservarea produselor alimentare preparate şi semipreparate, care au apărut în Franţa la începutul anilor ’70. Utilizarea cuptorului cu microunde şi evoluţia modului de viaţă au favorizat succesul acestora mai ales în mediul urban.

Ştiaţi că...
...staniul este folosit la obţinerea cutiilor de conserve? Atunci când se deschide o conservă, conţinutul acesteia va fi transvazat imediat în veselă casnică, pentru a se evita combinarea alimentelor cu staniu.

Conservarea alimentelor în zilele noastre
Sub influenţa oxigenului şi a bacteriilor, alimentele sunt supuse alterării. Conservarea, prin diferitele sale metode, prelungeşte durata de valabilitate a produselor alimentare.
Cele mai utilizate modalităţi de conservare folosite în zilele noastre sunt:
1. uscarea - se poate realiza prin deshidratare parţială (concentrare) sau totală. Metoda prezintă avantajul reducerii volumului şi greutăţii alimentelor şi dezavantajul pierderii unor vitamine.
2. concentrarea - presupune evaporare, fierbere, centrifugare, etape ce conduc la creşterea concentraţiei unor componente ale produsului respective. Această modalitate apare în cazul sucurilor, siropurilor, bulionului.
3. sărarea - se face atât cu sare solidă cât şi cu soluţie de sare (saramură). Se aplică brânzei, cărnii, peştelui.
4.  afumarea - alimental respective este expus la fum de lemn. Unele componente din fum se depun pe suprafaţa alimentului şi exercită o acţiune antiseptică. Această metodă se aplică în special mezelurilor, cărnii.
5. congelarea - produsele alimentare sunt ţinute la temperaturi scăzute (între -18 şi -40oC). Proprietăţile alimentelor sunt păstrate o perioadă îndelungată (3-12 luni). Congelarea păstrează cel mai bine calităţile nutritive ale alimentelor, chiar dacă la decongelare o parte din apa conţinută în ţesuturile vegetale sau animale este eliberată, prin spargerea membranei celulare.

Sarcină de lucru:

1. Conservele sunt produse alimentare din materie primă vegetală sau animală obţinute prin conservare, închise ermetic în borcane de sticlă sau în cutii de tablă. Există conserve de legume, de carne, de peşte şi combinate.
Analizaţi conservele comercializate în supermarket şi identificaţi elementele comune (conservanţi, coloranţi, modalitate de prezentare, etc)!
2. Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care, în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este ingredient alimentar caracteristic având sau nu o valoare nutritivă şi prin a cărui adăugare intenţionată la produsele alimentare în scopuri tehnologice, în decursul preparare, tratament şi ambalare a unor asemenea produse alimentare procesului de fabricare, prelucrare, devine o componentă a lor. Realizaţi un eseu cu titlul “E-urile din alimentaţie şi efectul lor asupra sănătăţii omului” în care să clasificaţi E-urile în funcţie de compoziţia chimică, utilizare (coloranţi, conservanţi, emulgatori, etc).
3.”Cu excepţia maladiilor provenind din cauze accidentale, otrăvire (plumb, arsenic, etc), din microorganisme extrem de virulente, malformaţii congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectă”. (Dr. W. Kollath)
Sesiune de brainstorming: La ce credeţi că se referă dr. W.Kollath? Ce înseamnă alimentaţie incorectă?


Subtema 13.  Reacţii emoţionale: cauze şi efecte

Platon consideră ca „emoţiile perturbă gândirea”.
Pentru I. Kant ele sunt „maladii ale sufletului”.
Darwin le integrează în valoroase comportamente adaptative şi evolutive ale speciilor.
J.P. Sartre afirma ca emoţiile sunt “un mod de existenţă a conştiinţei” ce permite
“înţelegerea propriei fiinţe în lume”.
Conform lui René Descartes „ceea ce este sentiment in privinţa unui subiect, este
intodeauna acţiune in orice altă privinţă”.
Există numeroase teorii care urmăresc să explice rolul emoţiilor.
Teoriile evolutive ale emoţiilor subliniază caracterul adaptativ al acestora si funcţia de semnal; Teoriile cognitive insistă asupra modalităţii în care prelucram informaţiile din exterior si apoi elaborăm planurile pe care le vom pune in actiune; teoriile fiziologice insistă pe relaţiile dintre emoţie ca stare mentală sau cognitivă si expresia ei somatică sau viscerală.

Emoţiile sunt procese afective complexe.
Prcesele afective se clasifică în funcţie de anumite criterii: intensitate, durată, timp, mobilitate, expresivitate, grad lor de conştientizare (unele aflându-se sub controlul direct al conştiinţei, altele scăpând acestui control), de nivelul calitativ al formelor motivaţionale din care izvorăsc (unele izvorăsc din nesatisfacerea trebuinţelor, altele din nesatisfacerea idealurilor, convingerilor, concepţiei despre lume şi viaţă) în în trei categorii: primare, complexe, superioare.

Procesele afective complexe beneficiază de un grad mare de conştientizare şi intelectualizare. Cuprind:
Emoţiile curente –bucuria, tristeţea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admiraţia, dispreţul, speranţa, deznădejdea, plăcerea, dezgustul, etc.
Emoţiile superioare – legate nu atât de obiecte, cât de o activitate pe care o desfăşoară individul. Când între ele şi situaţiile de viaţă există coincidenţe, asistăm la acumularea şi sedimentarea lor treptată, fapt care generează stări emoţionale concordante. Conflictul dintre aşteptările şi obişnuinţele emoţionale, pe de o parte, şi caracterul inedit al situaţiilor cu care ne confruntăm, pe de altă parte, produc şocul emoţional. Spre desoebire de afecte, ele se supun în mai mare măsură învăţării, existând chiar o formă de învăţare numită învăţare afectivă.
Dispoziţiile afective – sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durabilitate relativă. Spre deosebire de emoţii, care au o orientare precisă, ele sunt mai vagi. Dacă dispoziţiile afective se repetă, se pot transforma în trăsături de caracter. Firile închise, taciturne, anxioase, mohorâte, blazate, ca şi cele deschise, bine dispuse, vesele, entuziaste, se formează prin repetarea şi prelungirea în timp, în personalitatea individului, a dispoziţiilor afective trăite de acesta în existenţa personală.

Procesele afective superioare sunt sentimentele şi pasiunile:
Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile, specific umane, condiţionate social istoric. Sentimentele cum ar fi dragostea, gelozia, ura, admiraţia, îndoiala, recunoştinţa, includ elemente de ordin intelectual, motivaţional, voluntar şi caracterizează omul ca personalitate.
Sentimentele se nasc din emoţii, dar nu trebuie reduse la acestea. Sentimentul este o emoţie repetată, oscilantă şi abia apoi stabilizată şi generalizată. Sentimentul este o emoţie care persistă în timp şi rezidă la diverşi factori perturbatori.
Ca generalizări ale emoţiilor, sentimentele pot fi:

  • intelectuale (curiozitatea, mirarea, îndoiala, dragostea de adevăr) care apar în procesul cunoaşterii şi reflectă relaţia faţă de ideile proprii sau ale altora;
  • estetice (admiraţia, extazul) – apărute în procesul reflectării frumosului în viaţă, natură, societate;
  • morale (patriotismul, datoria) – reflectă atitudinea faţă de bine sau rău, faţă de conduitele personale sau ale semenilor.

Pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate şi generalitate foarte mare, atrăgând întreaga personalitate. „Fără pasiuni omul nu este decât o forţă latentă”. Punându-şi în funcţiune pasiunile nobile, cu orientare socială pentru adevăr, dreptate, progres, omul se revitalizează, îşi consumă energia creatoare, învinge multe greutăţi. În acelaşi timp, el trebuie să lupte cu pasiunile negative, dirijate de scopuri egoiste, dăunătoare, ce pun stăpânire pe personalitate şi o domină, devitalizează şi deviază comportamental.

Sarcină de lucru:

Îţi aminteşti de cea mai recentă situaţie în care te-ai considerat fericit (norocos, entuziast)? Dacă da, spune-i pe scurt colegului tău ce anume a determinat-o. Ce senzaţii fizice aveai? Ce vedeai, ce auzeai , ce simţeai atunci?
Ce efect a avut asupra comportamentului tău? Cum a influenţat rezultatul imediat?
Cum ai putea trăi mai des asemenea stări? Ce poţi face tu, personal, pentru asta?
Fiecare elev povesteşte colegului său despre emoţiile sale, în contextul creionat de întrebările de mai sus. După 10 minute se schimbă rolurile.

Expresiile emoţionale
Emoţiile umane precum: bucuria, tristeţea, mânia, frica, dezgustul, surpriza etc, la om sunt însoşţiete de manifestări fiziologice si comportamentale. În măsura în care acestea devin evidente şi pentru ceilalţi, putem vorbi de expresii emoţionale.
Expresiile emoţionale se referă la capacitatea proceselor afective de a se exterioriza, de a putea fi „văzute”, „citite”, „simţite”. Exteriorizarea, manifestarea în afară, se realizează prin intermediul unor semne exterioare care poartă denumirea de expresii emoţionale. Cele mai cunoscute expresii emoţionale sunt: mimica, pantomimica, modificările de natură vegetativă, schimbarea vocii.
Mimica – ansamblul modificărilor expresive la care participă elementele mobile ale feţei: deschiderea ochilor, direcţia privirii, poziţiile succesive ale sprâncenelor, mişcările buzelor, prin intermediul cărora exteriorizăm bucuria, suferinţa, mâhnirea, descurajarea, indignarea, sfidarea, surpriza.
Pantomimica – ansamblul reacţiilor la care participă tot corpul: ţinuta, mersul, gesturile; mersul săltăreţ trădează bucuria, buna dispoziţie, pe când mersul încet arată supărarea, tristeţea.
Modificările de natură vegetativă – amplificarea sau diminuarea ritmului respiraţiei, vasocntracţia, vasodilataţia, creşterea conductibilităţii electrice a părului, hiper sau hipotonusul muscular, modificarea compoziţiei chimice a sângelui sau a hormonilor soldate cu paloare, înroşire, tremurături, lacrimi, transpiraţie, gol în stomac.
Schimbarea vocii – a intensităţii, ritmului vorbirii, intonaţiei, timbrului vocii; după intonaţie, un „da” poate fi mult mai negativ decât un „nu”.

Expresiile şi conduitele emoţionale se învaţă, se însuşesc în timpul vieţii, fie prin imitaţie, fie prin efort voluntar. Pe lângă capacitatea de învăţare a expresiilor emoţionale, omul o are şi pe aceea de a le provoca şi dirija voluntar, conştient, de a le stimula şi folosi convenţional pentru a transmite o anumită stare afectivă, chiar dacă aceasta nu există. Astfel, pot apărea discrepanţe între trăirile afective şi expresiile emoţionale. Convenţionalizarea socială a expresiilor şi conduitelor emoţioanale, codificarea lor în obiceiuri, ritualuri tocmai în funcţie de particularităţile contextului social în care se manifestă are o mare valoare adaptativă, în sensul că facilitează comportarea individului aşa cum trebuie sau aşa cum i se solicită. Semnificativ este faptul că sub influenţa condiţiilor sociale au apărut expresii emoţionale noi, specific umane, cum ar fi zâmbetul cu diversele sale varietăţi: binevoitor, ironic, condescendent, aprobativ, dispreţuitor, răutăcios.
Expresiile emoţionale îndeplinesc roluri importante în comportamentul omului, dintre care mai semnificative sunt:

  • Rol de comunicare – transmitere în exterior a sttărilor interioare;
  • Rol de influenţare a conduitei - o persoană poate plânge pentru a impresiona, a obţine mângâierea, acordul sau a ceea ce şi-a propus; o alta manifestă temeri pentru a se asigura de ajutorul cuiva;
  • Rol de autoreglare în vederea adaptării mai bune la situaţiile cu care ne confruntăm – plângem în situaţii triste, râdem în cele vesele;
  • Rol de contagiune – de a se transmite şi de a trezi reacţii similare şi la alte persoane, prin aceasta întărindu-se forţa lor de coeziune sau de dezbinare a membrilor grupurilor;
  • Rol de accentuare sau de diminuare a însăşi stării afective – plângând ne putem „descărca”, elibera sau dimpotrivă, „încărca” afectiv.

Identificarea şi descifrarea corectă a expresiilor emoţionale ne ajută să comunicăm mai bine cu ceilalţi.

Sarcină de lucru:

Din imaginea de mai jos alegeţi unul dintre desene. Ce emoţie credeţi că exprimă? Cum credeţi că se simte (din punct de vedere fiziologic, al senzaţiilor corporale)? Ce vrea să spună?
Dacă ar povesti pe scurt o întâmplare care să aibă legătură cu starea sa emoţională, ce ar povesti?


Fig. 11 - Oţetul - produs al fermentaţiei acetice

Repetaţi exerciţiul pentru o pereche de ochi din imaginea de mai jos.  Încercaţi pornind de la ochi şi de la emoţia pe care presupuneţi că o exprimă să desenaţi şi restul feţei.  Puneţi un nume personajului şi explicaţi de ce aţi ales acest nume.

Emoţiile şi învăţarea
Fiecare individ are un stil dominant de învăţare, care îl ajută să recepteze mai repede şi mai corect mesajele informative şi formative care îi sunt transmise pe diverse canale. În activitatea de învăţare, indivizii apelează la diferite stiluri, în funcţie de contextul în care se întâmplă învăţarea, de tema, starea emoţională a individului etc, niciodată însă stilul abordat nu este unul pur, ci un mix, în care însă unul dintre stiluri este predominant. Eficienţa învăţării poate fi sporită (poţi învăţa mai bine şi mai repede dacă ştii cum).
În chestionarul de mai jos (fişa de identificare a stilurilor de învăţare) se prezintă diferite acţiuni care însoţesc învăţarea. Fiecare individ prezintă preferinţe pentru unele dintre aceste activităţi şi respinge altele, în funcţie de emoţiile asociate cu aceste activităţi.

Fişă de identificare a stilurilor de învăţare:
Bifează Da sau Nu în dreptul fiecărei afirmaţii, în funcţie de modul în care acţionezi de obicei în situaţii ca cele prezentate mai jos.


Nr crt

Afirmaţii

Da

Nu

1

Imi place să discut tema de învăţat cu colegul meu

 

 

2

Învăţ auzindu-mi propria voce pe casetă

 

 

3

Învăţ citind despre subiectul respectiv

 

 

4

Notez observaţiile/comentariile altora pentru ca să nu le uit

 

 

5

Imi fac plăcere exerciţiile fizice și sportul

 

 

6

Prefer să văd imaginea informaţiei pe care o învăț

 

 

7

Reţin imagini

 

 

8

Învăţ mai bine dacă cineva imi explică noțiunile

 

 

9

Obisnuiesc să imi fac notiţe si revin asupra lor

 

 

10

Când cineva spune un cuvânt lung pot număra silabele pe care le aud

 

 

11

Am memorie bună pentru muzică şi texte de muzică

 

 

12

Imi place dialogul în grupuri mici

 

 

13

Rețin mărimea, culoarea şi forma obiectelor

 

 

14

Repet informaţiile pe care le primesc

 

 

15

Îmi place să lucrez manual

 

 

16

Imi amintesc uşor imagini din filme, figurile actorilor, alte detalii

 

 

17

Gesticulez când explic

 

 

18

Prefer să redesenez diagrame pe tablă, şi nu pe foaia de hârtie

 

 

19

Rețin mai bine ce învăt, dacă mă ridic şi merg prin cameră

 

 

20

Am nevoie de imagini, diagrame atunci când asamblez un obiect

 

 

21

Reţin forma obiectelor mai bine atunci când le ating, când le manevrez

 

 

22

Învăţ mai bine ascultand pe altcineva

 

 

23

Mişc mult din degete si mâini atunci când sunt așezat

 

 

24

Sunt indemânatec, imi place să construiesc

 

 

25

Învăţ cu usurintă limbi străine

 

 

26

Urmăresc firul discuţiei la radio

 

 

27

Imi place să repar singur lucrurile în casă

 

 

28

Înţeleg o povestire pe care o aud la radio

 

 

29

Manipulez cu îndemânare echipamentele

 

 

30

Este plictisitor să stai pe loc mult timp

 

 

31

Imi place pantomima

 

 

32

Am spirit de observaţie

 

 

33

Iau pauze destul de des când învăţ, pentru a mă mișca

 

 

34

Recit şi scriu poezii

 

 

35

Înţeleg ce spun oamenii cu accent special sau cu defecte de vorbire

 

 

36

Recunosc linii melodice asemănătoare

 

 

37

Imi place să dansez

 

 

38

Imi plac activităţile care necesită coordonare motrică

 

 

39

Imi sunt mai utile indicaţiile scrise decât cele pe care le primesc pe cale orală

 

 

40

Recunosc usor sunete diferite dar asemănătoare

 

 

41

Imi place să creez sau să fac rime pentru a reţine informații

 

 

42

Imi plac experienţele practice

 

 

43

Pot discrimina între 2 forme geometrice diferite, chiar instantaneu

 

 

44

Imi amintesc cel mai bine informaţiile reprezentate sub forma imaginilor

 

 

45

Imi este suficient să aud, nu trebuie să şi văd instrucțiunile scrise

 

 

46

Rețin numele instrumentelor muzicale, mai uşor dacă le ating, le manipulez

 

 

47

Învăţ cu voce tare

 

 

48

Pot să redau cu uşurință pe hârtie o formă pe care am văzut-o

 

 

49

Mă orientez bine pe hartă

 

 

50

Reţin cu exactitate cuvintele unei persoane, chiar și a doua zi după discuție

 

 

51

Regăsesc drumul de întoarcere mai uşor, dacă cineva imi amintește repere

 

 

52

Obseerv culorile şi combinațiile lor

 

 

53

Imi place să pictez, sculptez

 

 

54

Imi amintesc uşor amănunte din acțiunile mele trecute

 

 

Decodificare

  1. Stilurile de învăţare sunt:
  • Ai răspuns cu Da la întrebările 3, 4, 6, 7, 9, 13, 16, 20, 22, 32, 39, 43, 44, 48, 49, 51, 52, 54? Stilul tău de învăţare dominant este stilul vizual
  • Ai răspuns cu Da la întrebările 1, 2, 8, 10, 11, 12, 24, 26, 28, 34, 35, 36, 40, 41, 45, 47, 50? Stilul tău de învăţare dominant este stilul auditiv
  • Ai răspuns cu Da la întrebările 5, 15, 17, 18, 19, 21, 23, 25, 27, 29, 30, 31, 33, 37, 38, 42, 46, 53? Stilul tău de învăţare dominant este stilul kinestezic.

La care dintre stilurile de învăţare ai mai multe răspunsuri de Da? Acela este stilul pe care trebuie să îl utilizezi cel mai mult; el te va ajuta să atingi performanţe bune. Vorbeşte despre stilul tău de învăţare cu profesorii tăi, cu părinţii, cu consilierul psiholog şcolar.
Dacă vei obţine scoruri apropiate pentru cele trei stiluri de învăţare te poţi bucura că eşti o persoană echilibrată, ştii să valorifici în folosul tău orice situaţie de învăţare, orice resursă ai la îndemână. Te concentrezi cu toate simţurile pentru a realiza învăţarea.

Resurse web suplimentare:
http://www.inteligenta-emotionala.ro/inteligenta-emotionala/prezentare/
http://www.teste-inteligenta.ro/emotionala/EQ.php
http://psihologice.50webs.com/Stildeinvatare.html

Activităţi de predare- învăţare  recomandate
Tema poate fi abordată prin dezbatere dirijată - masă rotundă unde elevii joacă diferite roluri: politician, guvernant, jurnalist, militant pentru protecţia mediului, fizician nuclearist, medic etc. Fie se reia firul trecut al evenimentului şi intervine fiecare la momentul oportun pentru a controla şi limita efectele exploziei acoperişului reactorului, fie se discută opiniile lor, acum, după câteva decenii.
Se poate solicita răspunsul întrebărilor formulate sau opinia fiecărui rol privind cele întâmplate.
Pe parcursul temei este recomandat să utilizaţi:
- vizionare de filme documentare ce ilustrează descoperirile accidentale şi rolul lor în evoluţia omenirii
- lucru pe echipe
- brainstorming: “Ce ar fi fost omenirea fără energie nucleară? ”
- realizare de proiecte, planşe, postere, expoziţii de fotografii
- activităţi experimentale frontale şi demonstrative în laborator (real sau virtual)
- organizare de întruniri, mese rotunde
- activităţi experimentale.

Anexă: Accidente nucleare.
Problema asigurării necesarului energetic al omenirii este din ce în ce mai pregnantă dată fiind limitarea resurselor energetice clasice (petrol, cărbuni, gaze naturale), efectul lor nociv asupra mediului înconjurător şi nu în ultimul rând creşterea populaţiei.
În ultime vreme s-au construit multe reactoare nucleare, deoarece ele generează energia necesară într-un mod care nu pune în pericol sănătatea  publicului sau mediul înconjurător. Pe de altă parte centralele nucleare sunt eficiente, o tonă de U-235 produce mai multă energie decât 12 milioane de barili de petrol.

Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ, controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară, în care reacţia în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).
Reactoarele nucleare sunt utilizate în principal pentru generarea producţiei de căldură pentru generare de electricitate; producţie de căldură pentru încălzire domestică şi industrială; producţie de hidrogen; la desalinare. Există însă şi reactoarele de cercetare unde se produc diverşi izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină. În cercetarea ştiinţifică sunt utilizaţi pentru asigurarea surselor de radiaţie cu neutroni şi pozitroni (cum ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu potasiu-argon); pentru dezvoltarea de tehnologii nucleare.Din punct de vedere istoric, reactoarele nucleare au fost utilizate prima dată pentru producerea plutoniului necesar fabricării bombei atomice. Tot în domeniul militar sunt utilizate la propulsia submarinelor şi a vapoarelor (deşi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel folosit într-o centrală nuclearo-electrică).
Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat şi îmbogăţit. Unele reactoare nucleare pot să opereze cu o mixtură de plutoniu şi uraniu (MOX). Procesul prin care minereul de uraniu este extras din mină, procesat, îmbogăţit, folosit, posibil reprocesat şi depozitat este cunoscut ca ciclul combustibilului nuclear.
Uraniul este scos din mină ca orice metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul Satelor Unite are o concentraţie de oxid de uraniu cuprinsă între 0,05% şi 0,3%. Minereul de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi, exploatabile la un cost de 80$/kg sunt localizate în Australia, Kazakhastan, Canada, Africa de Sus, Brazilia, Namibia, Rusia şi Statele Unite.
Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu este transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogăţire.
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat” şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
La nivel european, funcţionează 196 unităţi de reactoare nucleare, iar încă 16 reactoare sunt în construcţie în diferite ţări. În România, la Centrala Nucleară de la Cernavodă funcţionează în prezent unităţile I şi II, ce produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al ţării, aflându-se pe locul al doilea după Hidroelectrica, societate care produce 22% din energia necesară României.
Într-o anumită măsură este adevărat că energia nucleară este curată şi nu poluează atmosfera, însă niciodată nu se menţionează faptul că aceste lucruri sunt valabile strict în timpul procesului de generare a electricităţii. În urma acestui procedeu rămân deşeuri radioactive care trebuie să fie depozitate sute de ani înainte de a deveni inofensive.
Un accident nuclear, ca cel produs în 1986 la centrala nucleară de la Cernobâl poate polua zone întinse şi va produce îmbolnăvirea sau chiar moartea a sute de persoane. Un risc foarte real este cel al proliferării armelor nucleare, deoarece în reactoarele care folosesc uraniu natural drept combustibil, aşa cum este şi cel de la Cernavodă, se poate produce plutoniu, folosit la fabricarea armelor nucleare (aşa cum s-a întâmplat în India, în 1974).
Fisiunea nucleară controlată poate furniza cantităţi imense de energie. Efectele pierderii controlului reacţiei de fisiune dintr-o centrală nucleară pot fi reduse prin utilizarea tehnologiilor noi care asigură sisteme de etanşare, supraveghere, monitorizare, răcire a miezului şi oprire a reactorului în caz de avarie.
Scala INES a evenimentelor nucleare clasifică accidentele nucleare pentru a se putea asigura o raportare corectă de către autorităţile oficiale.
Seria accidentelor nucleare a debutat la Windscale. Au urmat Mayak, Three Miles, Cernobîl.
Ce s-a întâmplat atunci la Cernobîl?
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară. Particulele radioactive au fost aruncate în atmosferă şi duse de vânt spre frontierele internaţionale.
Explozia centralei nucleare de la Cernobîl din fosta U.R.S.S. a produs o catastrofă ecologică radioactivă de proporţii incalculabile, afectând peste 5 000 000 de oamenii din multe părţi ale Europei.
Se ştie că, în asemenea situaţii oameni trebuie sfătuiţi să stea cât mai mult timp posibil în casă, în spaţii închise şi să fie informaţi de pericolul îmbolnăvirii incurabile prin contaminarea cu radiaţii şi reziduuri radioactive, iar periodic să se raporteze evoluţia radioactivităţii nucleare din atmosferă şi numai la scăderea la parametri normali a intensităţii radioactive din atmosferă, numai atunci se va putea ieşi şi circula cu siguranţă afară din casă.
Ce se întâmplă azi la Cernobîl?
Toţi locuitori permanenţi ai oraşului şi împrejurimilor acestuia au fost evacuaţi pentru că nivelul de radiaţie în aria respectivă devenise periculos. Acum, la Cernobîl sunt oameni de ştiinţă care se ocupă de lichidarea Centralei Atomoelectrice. Pripiat, oraşul părăsit învecinat a rămas neîntreţinut, dar Cernobîlul  a fost renovat şi are acum o populaţie de aproximativ 2.000 locuitori, inclusiv vizitatori şi turişti.
Ce trebuie făcut cu deşeurile nucleare? Unde le putem depozita în siguranţă?
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este „consumat” şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt.
Cantitatea de energie extrasă din combustibilul nuclear se numeşte „burn up” (arsă complet) şi este exprimată în termeni de energie termică produsă pe unitatea iniţială de masă de combustibil. „Burn up” se mai exprimă şi prin MW/ tone de metal greu.
Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului „ars”, foarte înalt radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a fluxului de deşeuri nucleare. După 50 de ani de energetică nucleară întrebarea „cum să se administreze aceste resturi materiale” se confruntă cu probleme de securitate şi tehnice, una din importantele direcţii de acţiune a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste costuri şi riscuri pe termen lung asociate cu managementul deşeurilor radioactive.
Impactul utilizării tehnologiilor nucleare asupra societăţii şi a naturii
O uzină de preparare a minereurilor radioactive sau o centrală electrică nucleară, în afară de elementul utilizabil, produce şi o cantitate imensă de produse secundare sau inutilizabile, denumite deşeuri radioactive. Se ştie că, deşeurile radioactive ca şi minereul sau substanţa radioactivă constituie un pericol pentru sănătatea omului.
Gradul de periculozitate se datorează duratei, uneori chiar de mii de ani în care deşeurile îşi păstrează proprietăţile radioactive.
Depozitarea deşeurilor radioactive este o problemă mondială şi de actualitate, ca să nu mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale nucleare sau numai prin deteriorarea unor accesorii din instalaţiile complexe ale acestor centrale nucleare.
Deşeurile radioactive obţinute în reactoarele nucleare sunt închise în recipiente din materiale foarte rezistente la condiţiile de impact termic şi radiant.
Specialiştii sunt de părere că, cea mai sigură soluţie este stocarea recipientelor în depozite geologice săpate în straturi de rocă compactă la adâncimi foarte mari sau stocarea lor la suprafaţă, în instalaţii special construite şi ţinute sub observaţie. O altă soluţie este depozitarea deşeurilor radioactive în adâncul mărilor şi oceanelor.
Toate acestea constituie soluţii de moment, deoarece în urma încălzirii puternice datorată dezintegrării nucleare radioactive materialul recipienţilor se deteriorează în timp şi conţinutul lor ar reacţiona cu mediul înconjurător.
Contaminarea poate fi extrem de periculoasă pentru sănătatea omului prin acumularea elementelor radioactive în flora şi în fauna terestră şi marină, ce constituie resursele de hrană ale omenirii.
Energia nucleară emisă de deşeurile radioactive prin procesul dezintegrării nucleare radioactive sub formă de radiaţii radioactive ar putea fi absorbită de un ansamblu de baterii fototermoelectrice Bf şi transformată direct în curent electric continuu.

[cuprins]

Resurse suplimentare

1. Conservarea alimentelor:

2. Pregatirea conservelor:

3. Depozitarea alimentelor:

[cuprins]

 

      www.fonduri-ue.ro www.fntm.ro www.uniuneaeuropeana.ro www.fseromania.ro www.fseromania.ro