Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Informaţii
« Înapoi

Comunicat de presă - Incheierea celei de-a doua sesiuni de formare

 

București, octombrie 2011
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
S-a încheiat cea de-a doua sesiune de instruire
“față în față”
a cadrelor didactice implicate în formare
din cadrul proiectului
“Formarea profesională a cadrelor didactice
din învăţământul preuniversitar
pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”.
 
Odată cu finalizarea celei de-a doua sesiuni, în data de 1 octombrie 2011, s-a încheiat activitatea de instruire “față în față” a cadrelor didactice implicate în formarea celor 1.000 de cursanți admiși în programele de conversie profesională din cadrul proiectului “Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”.
 
În perioada 28 septembrie - 1 octombrie 2011, a avut loc a doua sesiune de instruire “față în față”, aceasta fiind precedată de o primă sesiune, în perioada 4 - 7 mai 2011.
 
La sesiunile de instruire au luat parte cadrele didactice din învățămâmtul universitar care asigură implementarea programelor de formare din cadrul proiectului. Constituind grup țintă secundar în cadrul proiectului, formatorii din învățământul universitar contribuie în mod direct la îndeplinirea obiectivului general al proiectului și anume: crearea unor oportunități de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, prin participarea acestora la programe de formare de nivel postuniversitar de calitate, adaptate tehnologiei educației la distanță (ED).
 
Prin derularea acestor sesiuni de instruire “față în față”, s-a urmărit dezvoltarea de competențe specifice proiectării și implementării programelor de formare în tehnologia educației la distanță (ED). Este astfel respectată și cerința legislației în vigoare de a asigura cadrelor didactice o  formare specifică acestei metodologii educaționale.
 
Printre subiectele cheie de pe agenda sesiunilor de instruire, menționăm:
  •         Facilitarea în ED
  •         Elaborarea resurselor de studiu în tehnologia ED
  •         Managementul implementării programelor de formare prin ED
  •         Tehnologii şi instrumente pentru e-learning
  •         Noi cerinţe pentru calificarea profesorilor în era nativilor digitali
 
Sesiunile de formare au fost axate pe teorie, dar au avut și o accentuată componentă practică, desfășurându-se într-un mod interactiv și bazându-se pe efectuarea de exerciții și simulări.
 
Printre lectorii care au susținut prezentări în cadrul celor două sesiuni, se numără și experți de renume internațional în domeniul educației la distanță. Astfel, au fost discutate și comparate diferitele metode de utilizare a metodelor și tehnicilor ED, find astfel realizat un schimb real de informații în ceea ce privește modalitățile atât de diferite în care poate fi implementată și privită educația la distanță.  
 
Reamintim totodată faptul că, în cadrul proiectului, este dezvoltată o platformă modernă de ED, destinată celor 1.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar care beneficiază de formare. Cu ocazia acestor două sesiuni, facilitățile platformei au fost prezentate în detaliu, cu accent pe utilitatea practică a acestora.
 
Proiectul “Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” este implementat de către Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Echipa proiectului
“Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”