Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Metodologie admitere 2010-2011

 

METODOLOGIA
organizării şi desfăşurării
selecţiei cursanţilor pentru programele de formare de conversie profesională postuniversitară organizate în cadrul proiectului
„Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” – POSDRU/57/1.3./S/32629
pentru anul universitar 2010-2011
 
 
I. CONTEXT
 
Proiectul „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” – POSDRU/57/1.3./S/32629 a demarat la 1 ianuarie 2010 şi este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi co-finanţat din Fondul Social European.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 3 ani, fiind implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (UMPFE), în parteneriat cu:
  1. European Foundation for Quality in eLearning – EFQUEL
  2. Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
  3. Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
  4. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
  5. Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti
  6. Universitatea Transilvania din Braşov
  7. Universitatea din Bucureşti
  8. SC OMNIA International SRL
  9. SC Contrast Advertising SRL
Proiectul se implementează la nivel naţional, obiectivul general fiind acela de a crea oportunităţi de dezvoltare profesională pentru 1.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, prin participarea acestora la programe de formare de conversie de nivel postuniversitar de calitate, adaptate tehnologiei educaţiei la distantă (ED).
 
II. PROGRAME DE FORMARE
 
Programele de formare pentru cadrele didactice dinînvățământul preuniversitar ce urmează a fi implementate în cadrul proiectului sunt programe de conversie profesională de nivel postuniversitar, cu durata de 3 sau 4 semestre, organizate în baza Legii 94/1995, art. 161, forma de învăţământ la distanţă. Programele se finalizează cu examen de absolvire, promovarea examenului de absolvire conferind dreptul la obţinerea unei diplome şi dreptul de a profesa în noua specializare.
Planurile de învăţământ, programele analitice şi materialele de studiu aferente acestor programe au fost elaborate în cadrul Proiectului pentru Învăţământul Rural, implementat în perioada 2003-2009 de către Ministerul Educaţiei, cu finanţarea Băncii Mondiale, a Guvernului României şi a comunităţilor locale.
În elaborarea planurilor de învăţământ şi a materialelor de studiu s-a pornit de la cunoştinţele, abilităţile şi competenţele stipulate de standardele profesionale ale profesorilor, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC), precum şi de la cerinţele impuse de tehnologia educaţiei la distanţă. Se regăsesc astfel discipline de specialitate (fundamentale şi aplicative), discipline didactice speciale şi practică pedagogică de specialitate, discipline opţionale (de specialitate şi didactice), instruirea asistată de calculator, discipline psihopedagogice, toate acestea fiind diferit îmbinate în funcţie de specializare. Un grad ridicat de noutate îl au manualele care abordează didactica de arie curriculară realizate în cadrul proiectului.
Materialele de studiu pun cu precădere accent pe studiul individual al participanţilor, fapt care caracterizează de regulă învăţământul la distanţă. Modulele sunt astfel elaborate încât prin formă şi conţinut să fie atractive pentru cursanţi, uşor abordabile pentru studiul individual, şi să stimuleze dialogul la distanţă între profesor şi student.
Activităţile de formare în cadrul proiectului se vor realiza cu suportul unei platforme de educaţie la distanţă, care va presupune disponibilitatea permanentă a materialelor didactice şi va permite comunicarea bidirecţională cadre didactice – cursanţi, precum şi a cursanţilor între ei.
Programele de conversie profesională vor fi organizate în următoarele specializări:
Nr. crt.
Specializarea
Nr. de semestre / nr. de credite
1
Matematică
4 semestre / 120 de credite
2
Fizică
4 semestre / 120 de credite
3
Chimie
4 semestre / 120 de credite
4
Biologie
4 semestre / 120 de credite
5
Tehnologia informaţiei
3 semestre / 90 de credite
6
Educaţie tehnologică
4 semestre / 120 de credite
7
Istorie
4 semestre / 120 de credite
8
Geografie
4 semestre / 120 de credite
9
Limba şi literatura română
4 semestre / 120 de credite
10
Limba şi literatura engleză
4 semestre / 120 de credite
11
Limba şi literatura franceză
4 semestre / 120 de credite
12
Psihopedagogie
4 semestre / 120 de credite
 
III. ORGANIZAREA ADMITERII
 
            Admiterea în cadrul programelor de formare de conversie postuniversitară se realizează pe baza analizei dosarului de înscriere, pe baza criteriilor stabilite şi în limita locurilor disponibile.
            În cadrul proiectului va fi finanţată formarea pentru un număr de 1.000 cadre didactice, şi se va avea în vedere asigurarea egalităţii de şanse în ceea ce priveşte accesul grupurilor defavorizate cum ar fi cadrele didactice care predau în mediul rural sau cadrele didactice femei. O atenţie deosebită va fi de asemenea acordată cadrelor didactice la începutul carierei, cu vârsta sub 35 de ani.
            Dosarul de înscriere se depune la universitatea la care se doreşte participarea la formare, în perioada şi în conformitate cu orarul stabilit de fiecare universitate. În tabelul din Anexa 1 sunt specificate specializările organizate de fiecare universitate, precum şi date de contact pentru obţinerea informaţiilor suplimentare şi pentru înscriere. Specificăm că organizarea unei grupe pentru fiecare dintre specializările anunţate se va realiza doar dacă există un număr de minim 20 de cursanţi.
            În vederea evaluării din timp a numărului de cereri de înscriere, pe specializări şi universităţi, după data de 15 aprilie se poate realiza o preînscriere, online, pe site-ul www.proiecte.pmu.ro/web/conversii sau prin fax/telefon la sediul fiecărei universităţi, prin completarea formularului din Anexa 2. Preînscrierea nu este obligatorie pentru admiterea într-un program de formare.
 
IV. CRITERII DE ADMITERE
 
A.     Criterii generale de eligibilitate
a.      Să fi absolvit cu diplomă de licenţă un program de studii universitare;
b.      Să fi predat minim doi ani, din ultimii cinci, în învăţământul preuniversitar;
c.       Să nu fi beneficiat de un program de formare, cu durata de mai mult de un an (două semestre) sau care să corespundă unui număr de 60 de credite, în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri publice, în ultimii 5 ani.
B.      Criterii generale de ierarhizare
a.      Media de absolvire a studiilor de licenţă (se va face media aritmetică între media anilor de studii şi nota/media obţinută la examenul de licenţă).
 
În baza autonomiei universitare, universităţile pot impune criterii suplimentare, în conformitate cu regulamentele proprii de desfăşurare a admiterii la studii.
 

 
V. DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE
 
·        Cerere tip (conform modelului furnizat de către universitate);
·        Formular de înscriere tip (conform modelului furnizat de către universitate);
·        Diploma de studii şi foaia matricolă pentru ultimele studii absolvite, în original sau copie legalizată;
·        Certificatul de naştere, în copie legalizată;
·        Adeverinţa medicală tip M.S. 18.1.1., din care să rezulte că este apt pentru programul de formare la care candidează, care trebuie să conţină examenul clinic şi pe verso serologia sângelui şi examenul radioscopic pulmonar;
·        Trei fotografii tip buletin de identitate;
·        Copie după certificatul de căsătorie, pentru candidatele căsătorite. Înscrierea se face după numele din certificatul de naştere;
·        Adeverinţă de la locul de muncă din care să rezulte disciplinele predate ;
·        Copie carte de muncă ;
·        Declaraţie pe propria răspundere că nu a mai beneficiat în ultimii 5 ani de un program de formare cu durata de cel puţin 1 an sau cu 60 de credite, în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri publice.
 
În baza autonomiei universitare, universităţile pot solicita documente suplimentare, în conformitate cu regulamentele proprii de desfăşurare a admiterii la studii.

 

Informaţii
Resurse