Anunţuri licitaţii publicate în presă
« Înapoi

Anunţ mentori - faza naţională: Prelungire perioadă de selecţie

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETǍRII

UNITATEA DE MANAGEMENT A PROIECTULUI PENTRU ÎNVǍŢǍMÂNTUL RURAL

RO 4691

ANUNŢ

Guvernul României a primit un împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în vederea  realizării Proiectului pentru Învăţământul Rural. Implementarea Subcomponentei 1. 1. a proiectului, Dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din mediul rural pe baza activităţii proprii desfăşurate în şcoală, presupune desfăşurarea unui program de mentorat şi formare în specialitate, oferit tuturor cadrelor didactice din mediul rural.  În vederea realizării acestui program, în judeţul  Argeş, Cluj, Harghita, Ialomiţa vor fi angajaţi 1-2 mentori. Întrucât pînă la termenele fixate anterior, numărul candidaţilor la funcţia de mentor nu a fost suficient pentru constituirea unei baze de date relevante în vederea selecţiei, Unitatea de Management a Proiectului pentru Învăţămîntul Rural (UMPIR) invită în continuare cadrele didactice care doresc să lucreze în calitate de mentor să participe la procesul de selecţie.

Profilul mentorului este următorul:

·        să fie cadru didactic, cu experienţă la catedră;

·        să deţină cunoştinţe solide de utilizare a computerului;

·        să fi activat în calitate de mentor sau de formator  şi în alte proiecte de dezvoltare profesională;

·        să deţină excelente capacităţi de comunicare, de analiză şi inovaţie, precum şi aptitudini reale pentru lucrul în echipă;

·        să deţină permis de conducere auto, categoria B.

Selecţia mentorilor se va realiza de către o comisie numită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în trei etape: selecţie pe bază de CV, listă de calificări şi activităţi (etapa I), interviu (etapa a II-a) şi performare în rolul de mentor (etapa a III-a).  În vederea participării la selecţie, toţi cei interesaţi pot trimite sau depune un dosar de înscriere, în plic închis, pe adresa Uităţii Judeţene de Implementare a Proiectului, Argeş, Cluj, Harghita, Ialomiţa.                                   

Data limită de depunere sau primire prin poştă a dosarului este 14 iulie 2005, orele 16,00. Dosarele primite sau depuse după această dată nu vor fi luate în consideraţie. În vederea unei selecţii cât mai riguroase, dosarul de înscriere (tip dosar cu şină) va cuprinde: scrisoare de intenţie; curriculum vitae; lista cursurile de formare urmate, perioada, instituţia organizatoare; lista activităţilor desfăşurate în calitate de mentor şi/sau formator; adeverinţă din care să reiasă titularizarea în învăţământ; o fotografie; copie după permisul auto; copii după orice document care atestă calificările şi activităţile susţinute ca mentor sau formator. Rezultatele primei etape de selecţie vor fi anunţate în scris numai candidaţilor calificaţi pentru etapa a doua. De asemenea, rezultatele complete ale primei etape de selecţie vor fi afişate la sediul UMPIR din Bucureşti, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi vor fi anunţate prin intermediul paginii de web a Proiectului pentru Învăţământul Rural, până la sfărşitul lunii iulie 2005. 


 

Persoana de contact 
Expert în educaţie: Apasă aici pentru a vedea coordonatele de contact ale Expertului în Educaţie UJIP din judeţul tău.

Interes general

17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - INFO

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa, intentioneaza sa depuna proiecte strategice în cadrul cererii de propuneri strategice POSDRU 2009, în vederea obtinerii finanţării din instrumente structurale. Proiectele în curs de elaborare urmeaza să se deruleze pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), vizând dezvoltarea resurselor umane din sistemul de învăţământ.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - educatie timpurie

Proiectul in curs de elaborare este intitulat „Gradinita – membru activ al comunitatii integratoare” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale în domeniul educaţiei timpurii prin creşterea gradului de cooperare transnaţională.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - socio-umane

Proiectul aflat in curs de elaborare este intitulat „Mediu colaborativ de formare continuă pentru profesorii de ştiinţe socio-umane” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general dezvoltarea unei formări profesionale continue de calitate şi îmbunătăţirea calificării capitalului uman din domeniul predării ştiinţelor socio-umane.


Licitatii
Concursuri
Evenimente