« Înapoi

Proiectul "eŞcoala"

Proiectul “eŞcoala“ este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 145/323/21.10.2009, încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar.

Proiectul se implementează în plan naţional, cu componente centrale la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, dar și locale la nivelul a 1.410 unități școlare liceale sau din învățământul profesional, pe o durată de 24 de luni./div>
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi modernizarea sistemului educaţional preuniversitar prin crearea de competenţe digitale, de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaștere şi rezolvarea de probleme, inclusiv competenţe axiologice sau de valorizare, necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială a grupului de beneficiari vizaţi.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc:
  • dezvoltarea şi implementarea de aplicaţii software educaţionale – portal şi laboratoare virtuale colaborative destinate elevilor de liceu și din învăţământul profesional, în funcţie de cerinţele programei şi aliniate la standardele internaţionale de curriculum şi calitate;
  • creşterea nivelului de utilizare a tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare-evaluare şi sporirea competenţelor TIC ale grupului de beneficiari;
  • dezvoltarea profesională a cadrelor didactice de liceu şi din învăţământul profesional pentru utilizarea TIC ca resursă de predare şi integrarea acesteia în educaţie;
  • crearea la nivelul MECI a unui Centru de Date în vederea asigurării suportului necesar utilizării tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare-evaluare;
  • creşterea capacităţii, atât la nivel central cât şi local, pentru administrarea soluţiilor software dedicate îmbunătăţirii proceselor educaţionale la nivel de insituţie de învăţământ;
 
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro 
 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Interes general
Licitatii
Concursuri
Evenimente

Sesiunea de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului, Sinaia, februarie 2013

De la debutul anului 2013 și până în prezent, activitatea de promovare-informare a obiectivelor, activităților și rezultatelor Proiectului privind Reforma Educației Timpurii a fost susținută prin organizarea și desfășurarea a două acțiuni, astfel: · în perioada 19-22 februarie 2013, a avut loc la Sinaia o sesiune de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului · în perioada 18-21 aprilie 2013, a avut loc la Sinaia un seminar privind procesul de dotare a unităților școlare cu materiale didactice pentru desfășurarea activității claselor pregătitoare din cadrul proiectului.