« Înapoi

Proiectul "eŞcoala"

Proiectul “eŞcoala“ este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 145/323/21.10.2009, încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar.

Proiectul se implementează în plan naţional, cu componente centrale la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, dar și locale la nivelul a 1.410 unități școlare liceale sau din învățământul profesional, pe o durată de 24 de luni./div>
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi modernizarea sistemului educaţional preuniversitar prin crearea de competenţe digitale, de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaștere şi rezolvarea de probleme, inclusiv competenţe axiologice sau de valorizare, necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială a grupului de beneficiari vizaţi.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc:
  • dezvoltarea şi implementarea de aplicaţii software educaţionale – portal şi laboratoare virtuale colaborative destinate elevilor de liceu și din învăţământul profesional, în funcţie de cerinţele programei şi aliniate la standardele internaţionale de curriculum şi calitate;
  • creşterea nivelului de utilizare a tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare-evaluare şi sporirea competenţelor TIC ale grupului de beneficiari;
  • dezvoltarea profesională a cadrelor didactice de liceu şi din învăţământul profesional pentru utilizarea TIC ca resursă de predare şi integrarea acesteia în educaţie;
  • crearea la nivelul MECI a unui Centru de Date în vederea asigurării suportului necesar utilizării tehnologiei informaţiei în procesul de predare-învăţare-evaluare;
  • creşterea capacităţii, atât la nivel central cât şi local, pentru administrarea soluţiilor software dedicate îmbunătăţirii proceselor educaţionale la nivel de insituţie de învăţământ;
 
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro 
 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Interes general

Rezultatele evaluării runda II

Atașat, regăsiți rezultatele evaluării propunerilor de sub- proiecte depuse în cadrul rundei II de aplicații pentru Schema de granturi competitive pentru universități - Programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), astfel: - Lista provizorie a propunerilor de sub-proiecte aprobate - Lista propunerilor de sub-proiecte respinse - Lista propunerilor de sub-proiecte care nu au îndeplinit criteriile de conformitate administrativă și tehnică Menționăm că fiecare director de grant va primi în cel mai scurt timp o scrisoare în care vor fi specificate, după caz, motivele de neconformitate, cele de respingere, sau recomandări cu privire la revizuirea propunerilor de sub-proiecte, în cazul granturilor aprobate, dacă este necesar. În cazul propunerilor declarate neconforme nu se admit contestații, pentru proiectele respinse contestațiile se depun în numărul de zile lucrătoare menționat în Scrisoarea privind respingerea propunerii de sub-proiect, după primirea acesteia. Vă mulțumim pentru interesul arătat granturilor pentru universități finanțate în cadrul proiectului ROSE, și vă dorim mult succes în activitatea dumneavoastră!


C 3.7 Communication campaings - RoEI en.

Request for Expressions of Interest - Design and implementation of the campaigns to raise students and teacher's awareness and of the communication campaigns for project activities for the entire period of the project (2019-2022)


Licitatii
Concursuri
Evenimente

Sesiunea de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului, Sinaia, februarie 2013

De la debutul anului 2013 și până în prezent, activitatea de promovare-informare a obiectivelor, activităților și rezultatelor Proiectului privind Reforma Educației Timpurii a fost susținută prin organizarea și desfășurarea a două acțiuni, astfel: · în perioada 19-22 februarie 2013, a avut loc la Sinaia o sesiune de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului · în perioada 18-21 aprilie 2013, a avut loc la Sinaia un seminar privind procesul de dotare a unităților școlare cu materiale didactice pentru desfășurarea activității claselor pregătitoare din cadrul proiectului.