Proiectul pentru Învăţământul Rural - Descriere

Componenta 1
Imbunatatirea activitatilor de predare-invatare in scolile din mediul rural

Subcomponenta 1.1 - Dezvoltare profesionala pentru cadrele didactice din mediul rural pe baza activitatii proprii desfasurate in scoala

Obiectivul acestei subcomponente este obtinerea de schimbari conceptuale si practice in procesul de didactic, de predare-invatare. Cadrele didactice vor avea un acces mai bun la metode, materiale si oportunitati de formare printr-un program de dezvoltare profesionala oferit la nivelul fiecarei scoli.

Astfel, scolile dintr-o comuna vor fi grupate intr-un cluster, programul de formare fiind oferit tuturor cadrelor didactice din cadrul cluster-ului, inclusiv cadrelor didactice necalificate sau care nu au o calificare corespunzatoare, de catre doi mentori, ajutati de formatori de specialitate, acolo unde este nevoie.

Activitatile de dezvoltare profesionala se vor desfasura, de obicei, in scoala de centru sau, dupa caz, in oricare dintre scolile din cluster, pe o perioada de 10 – 14 zile. Pentru implementarea programului de dezvoltare profesionala, la nivelul fiecarui judet, proiectul va asigura Centre Mobile de Resurse (CMR), dotate cu toate mijloacele necesare unui proces eficient de dezvoltare profesionala. CMR le vor permite mentorilor sa viziteze scolile si sa realizeze activitati de formare si mentorat pe baza unui curriculum care cuprinde urmatoarele module:

Module comune:

  • predare interactiva centrata pe elev,
  • evaluare continua la clasa,
  • instrumente de cunoastere a elevului,
  • adaptarea curriculumului la mediul rural

Module specifice:

  • predare simultana,
  • remedierea cititului si scrisului, remedierea cunostintelor de baza la matematica, limba romana ca a doua limba,
  • utilizarea computerului in predare si invatare,
  • management scolar.

Formarea si mentoratul profesional vor stimula cadrele didactice in directia inovatiei si vor constitui un sprijin direct pentru ceea ce acestia incearca sa realizeze la clasa. De asemenea, proiectul va asigura dotarea unor Centre Fixe de Resurse in toate scolile in care a avut loc procesul de comasare si care au fost dotate cu mijloace de transport. La aceste centre vor avea acces atat cadrele didactice, cat si elevii. Abordarea dezvoltarii profesionale va pune accentul pe activitatea de indrumare a cadrelor didactice care vor cauta in mod activ solutii la probleme. Acest lucru le va intari sentimentul de posesori ai unor noi metode de predare si le va perfectiona aptitudinile profesionale.

Activitatea de dezvoltare profesionala se va concentra asupra nevoilor de formare, asa cum sunt acestea percepute de cadrele didactice folosindu-se lucrul in echipe si discutiile intre profesori ori de cate ori este cazul. De asemenea, pentru parcurgerea modulelor de formare, profesorii vor primi credite pe care le vor utiliza pentru indeplinirea cerintelor de dezvoltare profesionala stabilite prin documentele MEC.

Subcomponenta 1.2 - Oportunitati de dezvoltare in cariera pentru cadrele didactice din mediul rural

Obiectivul general al acestei subcomponente este de a sprijini cadrele didactice din aria invatamantul obligatoriu, ce activeaza in mediul rural, in obtinerea calificarii profesionale necesare, prin intermediul unui program de Invatamant Deschis la Distanta (IDD).

In mod specific, in vederea atingerii acestui obiectiv general, vor fi abordate urmatoarele directii de actiune:

  1. elaborarea unui nou program de IDD, care sa corespunda tipurilor de invatare, cerintelor, intereselor, experientei si aspiratiilor cadrelor didactice din mediul rural;
  2. crearea cadrului legal si academic, necesar pentru recunoasterea diplomei acordate la absolvirea programului;
  3. pregatirea a aproximativ 4.000 de cadre didactice participante din mediul rural, in vederea obtinerii calificarii profesionale corespunzatoare;
  4. dezvoltarea relatiilor de cooperare intre invatamantul pre-universitar si cel universitar.

Grupul tinta caruia i se adreseaza sub-componenta 1.2 este alcatuit din cadre didactice necalificate facand parte din urmatoarele categorii:

  1. cadre didactice cu diploma universitara, dar care predau alte discipline decat cele pentru care sunt calificate prin pregatirea universitara;
  2. Absolventi de invatamant superior care au cunostinte de specialitate, dar nu au pregatire pedagogica (de exemplu: ingineri, specialisti in administratie si agricultura);
  3. Absolventi de invatamant liceal, care nu au calificarea si pregatirea necesare pentru a preda la clasele primare (clasele I-IV).

In vederea selectarii cadrelor didactice pentru participarea la programul de calificare, au fost stabilite urmatoarele criterii de eligibilitate:

  1. sa fi predat minimum doi ani, din ultimii trei, intr-o scoala din mediul rural;
  2. sa aiba domiciliul in mediul rural;
  3. sa aiba maxim 50 de ani;
  4. daca sunt titulari, sa fie de acord cu semnarea unui contract prin care se obliga ca dupa absolvirea programului de calificare sa predea cel putin inca 4 ani intr-o scoala din mediul rural, iar daca nu sunt titulari sa se prezinte la urmatoarea sesiune de concurs, pentru ocuparea unui post in invatamant si sa predea cel putin inca 4 ani intr-o scoala din mediul rural.

Cadrele didactice care doresc inscrierea in program vor trimite o scrisoare de intentie la Unitatile Judetene de Implementare a Proiectului pentru Invatamantul Rural (UJIPIR), in care mentioneaza necesitatile de formare, impreuna cu informatii privind experienta educationala si profesionala.

Beneficiile absolvirii programului de pregatire si obligatiile participantilor sunt:

  1. Calificare (cunostinte, aptitudini si competente noi);
  2. Oportunitati sporite de a obtine titularizarea;
  3. MEC va prevedea masuri care vor acorda participantului posibilitatea de a beneficia de un post intr-o scoala din mediul rural pe durata programului, atata timp cat profesorii participa la program si ulterior dupa ce acestia au absolvit cu succes programul;
  4. Majorarea salariului conform legislatiei romane in vigoare, pe masura absolvirii etapelor programului de pregatire;
  5. Castigarea unui nou statut in cadrul comunitatii din care face parte participantul.

Pe parcursul programului de pregatire, cursantii vor beneficia de o bursa pentru acoperirea cheltuielilor programului de formare, a cheltuielilor de transport si cazare precum si a altor cheltuieli legate de activitatile din program.

Design-ul programelor de formare se va baza pe cunostintele, abilitatile si competentele stipulate de standardele profesionale ale profesorilor, aprobate de MEC. Se va aplica acelasi program de pregatire IDD, astfel incat participantii sa beneficieze de un program recunoscut la nivel national. Standardele profesionale vor sta la baza dezvoltarii cadrului curricular, care va contine in mod explicit obiectivele teoretice si aplicative ale programului de formare. In continuare, se va elabora cadrul general al cursurilor IDD, avandu-se in vedere diferitele formate (manual, CD-ROM, web) de realizare. Dupa consultarea tuturor factorilor implicati, cadrul curricular si cadrul general al cursurilor IDD va primi recunoasterea MEC.

Avand in vedere complexitatea cursurilor IDD, experienta relativ redusa in domeniu a institutiilor de invatamant din Romania si noutatea programelor de formare ce urmeaza a fi elaborate, se va prefera o abordare de echipa. Cadre didactice sau cercetatori, specialisti in diferite domenii, experti in elaborarea de programe de studiu si in cursuri pentru IDD, inclusiv specialisti internationali, vor fi responsabili cu elaborarea curriculum-ului si cadrului general al cursurilor IDD, si ulterior a cursurilor IDD.

Universitatile / institutiile interesate in realizarea programelor de formare, vor adopta curriculum-ul si cursurile elaborate de echipele de consultanti individuali.

Se va realiza astfel un program de cursuri IDD modern, axat pe necesitatile concrete de formare existente. Subiectele abordate de programul de pregatire trebuie sa fie relevante din punctul de vedere al necesitatilor de formare ale participantilor. Pe langa continutul traditional, se vor avea in vedere si module specifice procesului de predare / invatare din mediul rural, precum predarea la clase simultane sau abordarea dintr-o perspectiva comunitara a activitatii scolare.

Materialele didactice realizate vor pune cu precadere accent pe studiul individual, fapt care, de altfel, caracterizeaza invatamantul la distanta. Acestea vor fi proiectate astfel incat chiar si cadrele didactice care provin din localitati izolate sa aiba acces la program. Cursurile vor fi dezvoltate computerizat, vor fi difuzate prin Internet, pe CD-ROM, pentru participantii care au acces si stiu sa utilizeze computerul, dar care nu au acces la Internet dar si sub forma de materiale tiparite.

Materialele didactice vor fi structurate pe module de sine statatoare, astfel incat sa satisfaca cerintele de calificare si sa existe posibilitatea de a fi combinate in diferite moduri.

Elementele procesului de invatare sunt:

  1. Materiale tiparite, pe CD-ROM si pe Internet, la dispozitia tuturor participantilor;
  2. Discutarea directa a materialelor de curs, periodic, de catre profesorii din aceeasi arie locala;
  3. Intalniri de grup facilitate de tutori;
  4. Intalniri mai putin frecvente ale unor grupuri mai mari de participanti (1-2 ori / semestru) la un sediu central, cu un cadru didactic universitar, in vederea oferirii de informatii suplimentare si raspunsuri la eventualele intrebari;
  5. Disponibilitatea la cerere prin telefon sau Internet a tutorilor si profesorilor pentru toti participantii, precum si a profesorilor pentru tutori;
  6. Daca este necesar, mentorii ce activeaza in cadrul sub-componentei 1.1, pot fi contactati si solicitati sa ofere sprijin participantilor prin activitati de indrumare.

Absolventii programelor de formare vor primi, dupa caz, diploma de reconversie profesionala, diploma de studii superioare de scurta durata sau certificat de absolvire a modului psiho-pedagogic. Astfel, se va realiza nu numai o imbunatatire semnificativa a activitatilor de predare / invatare in scolile din mediul rural, dar cadrele didactice vor avea si posibilitatea formala de a promova in cariera profesionala.

Pagini: 1  2  3  4  

Interes general

17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - INFO

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa, intentioneaza sa depuna proiecte strategice în cadrul cererii de propuneri strategice POSDRU 2009, în vederea obtinerii finanţării din instrumente structurale. Proiectele în curs de elaborare urmeaza să se deruleze pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), vizând dezvoltarea resurselor umane din sistemul de învăţământ.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - educatie timpurie

Proiectul in curs de elaborare este intitulat „Gradinita – membru activ al comunitatii integratoare” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale în domeniul educaţiei timpurii prin creşterea gradului de cooperare transnaţională.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - socio-umane

Proiectul aflat in curs de elaborare este intitulat „Mediu colaborativ de formare continuă pentru profesorii de ştiinţe socio-umane” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general dezvoltarea unei formări profesionale continue de calitate şi îmbunătăţirea calificării capitalului uman din domeniul predării ştiinţelor socio-umane.


Licitatii
Concursuri
Evenimente