Despre proiect
Proiectul “Sprijinirea sistemului educaţional special prin portal educaţional dedicat“, este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 146/323/21.10.2009, încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar.
Proiectul se implementează în plan naţional, cu componente centrale la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, dar și locale la nivelul a 140 de unități școlare ce abordează educația copiilor cu nevoi speciale. Durata proiectului este de 24 de luni.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi stimularea sistemului educaţional special pentru a facilita copiilor cu cerinţe educative speciale (celor cu deficienţe mentale în particular) o înţelegere mai bună a mediului şi a societăţii în care se dezvoltă, cât şi pentru a asigura integrarea acestora și participarea activă și responsabilă la viața socială.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc:
  • dezvoltarea şi implementarea de lecţii educaţionale destinate elevilor cu cerinţe educaționale speciale, ţinând cont de cerinţele programei școlare, de particularităţile acestui grup de copii şi aliniate la standardele internaţionale de curriculum şi calitate şi la principiile unei educaţii incluzive;
  • deprinderea unor abilităţi de bază în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor TIC şi a resurselor şi facilităţilor oferite de Internet, de către elevii cu cerinţe educaționale speciale;
  • dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din sistemul educațional special pentru utilizarea TIC ca resursă de predare şi integrarea acesteia în educaţie;
  • creşterea capacităţii atât la nivel central cât şi local pentru administrarea soluţiilor software dedicate îmbunătăţirii proceselor educaţionale desfășurate la nivelul insituţiilor de învăţământ ce abordează educația copiilor cu nevoi speciale;

Descrierea proiectului

Mai multe informatii despre proiect ...


Noutăţi

Lista unităţilor de învăţământ incluse în proiect

Lista celor 140 de unităţi poate fi descărcată aici: