Anunţuri licitaţii publicate în presă
« Înapoi

Clarificari la documentatia de atribuire publicare anunturi

Ministreul Educaţiei şi Cercetării – Unitatea de Management a Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar (MEC-UMPIP) emite următoarea CLARIFICARE la documentaţia de atribuire pentru achiziţia de servicii de publicare anunţuri în ziar de circulaţie naţională, “Secţiunea II CAIET DE SARCINI”. Prezentul document reprezintă act adiţional la Documentaţia de Atribuire şi este parte integrantă a acesteia.

Următorul paragraf:

“Ofertantul va trebui să ţină seama în întocmirea ofertei sale de faptul că prin contract, se obligă să asigure servicii de publicare pentru un număr de 10 apariţii, iar o invitaţie la licitaţie transmisă spre publicare va avea maximum 4800 de caractere (inclusiv spaţiile), alb-negru.” 

se va citi după cum urmează: 

“Ofertantul va trebui să ţină seama în întocmirea ofertei sale de faptul că prin contract, se obligă să asigure servicii de publicare pentru un număr de 10 apariţii, iar un anunţ transmis spre publicare va avea maximum 4800 de caractere (inclusiv spaţiile), alb-negru, cu o dimensiune maximă care să se încadreze în următoarele limite: 19cm/26cm (sau o suprafaţă echivalentă).”

Interes general

17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - INFO

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa, intentioneaza sa depuna proiecte strategice în cadrul cererii de propuneri strategice POSDRU 2009, în vederea obtinerii finanţării din instrumente structurale. Proiectele în curs de elaborare urmeaza să se deruleze pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), vizând dezvoltarea resurselor umane din sistemul de învăţământ.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - educatie timpurie

Proiectul in curs de elaborare este intitulat „Gradinita – membru activ al comunitatii integratoare” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale în domeniul educaţiei timpurii prin creşterea gradului de cooperare transnaţională.


17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - socio-umane

Proiectul aflat in curs de elaborare este intitulat „Mediu colaborativ de formare continuă pentru profesorii de ştiinţe socio-umane” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general dezvoltarea unei formări profesionale continue de calitate şi îmbunătăţirea calificării capitalului uman din domeniul predării ştiinţelor socio-umane.


Licitatii
Concursuri
Evenimente