Mentorat FSE
Proiectul „Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat”
Proiectul „Dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice prin activitati de mentorat” este selectat în cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) si finantat din Fondul Social European.
Proiectul se va derula pe o perioada de 3 ani (2008 – 2011), fiind implementat în parteneriat cu Educaţia 2000+ Consulting şi Millenium Design Group.
Proiectul îşi propune să desfăşoare activităţi de mentorat la nivelul şcolii, contribuind astfel în mod direct la îmbunătăţirea calificării cadrelor didactice şi a formatorilor (mentorilor) şi acordându-le acestora un sprijin semnificativ în carieră.
Obiectivul general al proiectului este de a asigura accesul la un învăţământ de calitate pentru elevii din localităţile defavorizate prin intermediul dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice din învăţământul obligatoriu (clasele I-IX).
Aspecte privind stadiul implementarii proiectului - I Aspecte legate de managementul de proiect
1.1. Organizarea internă Aspecte privind stadiul implementarii proiectului - II Informare şi diseminareActivitatea de informare şi de diseminare în cadrul proiectului Aspecte privind stadiul implementarii proiectului - III Aspecte privind programul de mentorat
3.1. Dezvoltarea curriculum-ului de formare Comunicat de inchidereCOMUNICAT FINALIZARE PROIECT Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro |