« Înapoi
Proiectul "Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii"Proiectul „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” este selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi finanţat din Fondul Social European. Proiectul se va derula pe o perioada de 3 ani (decembrie 2009 – noiembrie 2012), fiind implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, în parteneriat cu SC SIVECO România SA şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Obiectivul general al proiectului este de a creşte accesul la un învăţământ de calitate prin intermediul unor demersuri educaţionale inter- şi transdisciplinare orientate către dezvoltarea competenţelor solicitate de societatea modernă şi prin optimizarea procesului educaţional prin utilizarea TIC, inclusiv tehnologiile multi-touch. Scopul proiectului este orientarea procesului educaţional la nivel de liceu în concordanţă cu competenţele solicitate de societatea cunoaşterii şi potrivit cerinţelor procesului Lisabona. Obiectivele specifice ale proiectului vizează îmbunătăţirea proceselor educaţionale prin:
În contextul unui interes mereu în creştere faţă de noile abordări şi metodologii ale educaţiei, proiectul vizează problematica vastă a educaţiei integrate, constituind un demers practic în vederea dezvoltării curriculumului din perspectiva interdisciplinarităţii, pentru ca dezvoltarea personală si socială a copilului prin educaţie să se producă într-un context integrat, transdisciplinar. În cadrul proiectului, într-o primă etapă, va fi dezvoltat curriculumul transdisciplinar şi conţinutul teoretic aferent pentru domeniile ştiintific şi umanist, aferent nivelului liceal, inclusiv un Ghid Metodologic de aplicare la clasă a curriculumului transdisciplinar. Curriculumul transdisciplinar va fi aplicat concret prin folosirea proiectului ca metodă didactică interactivă, cu rol instructiv – educativ. Proiectul va aduce ca element de noutate utilizarea tehnologiei multi-touch în dezvoltarea şi implementarea proiectelor didactice transdisciplinare, reprezintând o schimbare fundamentală a modului în care interactionăm cu continutul digital. Pe termen lung, proiectul va genera o serie de efecte pozitive precum stimularea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii în curs de formare a elevilor inclusiv aptitudinile acestora de comunicare şi lucru în echipă, gândirea creativă, gradul de adaptare la situaţii diferite, de dezvoltare a capacităţii de investigare şi de valorizare a propriei experienţe, alfabetizarea digitală a beneficiarilor proiectului, formarea de capacităţii de învăţare de-a lungul întregii vieţi, precum şi de integrare socială armonioasă, inclusiv sporirea şanselor de a urma cursuri de învăţare ulterioare care să faciliteze găsirea unui loc de muncă într-o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă. |
Interes general
17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - INFOMinisterul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa, intentioneaza sa depuna proiecte strategice în cadrul cererii de propuneri strategice POSDRU 2009, în vederea obtinerii finanţării din instrumente structurale. Proiectele în curs de elaborare urmeaza să se deruleze pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), vizând dezvoltarea resurselor umane din sistemul de învăţământ. 17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - educatie timpurieProiectul in curs de elaborare este intitulat „Gradinita – membru activ al comunitatii integratoare” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale în domeniul educaţiei timpurii prin creşterea gradului de cooperare transnaţională. 17.07.2009 Solicitare scrisori de intentie - socio-umaneProiectul aflat in curs de elaborare este intitulat „Mediu colaborativ de formare continuă pentru profesorii de ştiinţe socio-umane” si urmeaza a se derula pe o perioada de 3 ani (de la data semnarii contractului de finantare), avand ca obiectiv general dezvoltarea unei formări profesionale continue de calitate şi îmbunătăţirea calificării capitalului uman din domeniul predării ştiinţelor socio-umane.
Evenimente
Sesiunea de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului, Sinaia, februarie 2013De la debutul anului 2013 și până în prezent, activitatea de promovare-informare a obiectivelor, activităților și rezultatelor Proiectului privind Reforma Educației Timpurii a fost susținută prin organizarea și desfășurarea a două acțiuni, astfel: · în perioada 19-22 februarie 2013, a avut loc la Sinaia o sesiune de lucru și de diseminare a rezultatelor proiectului · în perioada 18-21 aprilie 2013, a avut loc la Sinaia un seminar privind procesul de dotare a unităților școlare cu materiale didactice pentru desfășurarea activității claselor pregătitoare din cadrul proiectului. Reforma educaţiei timpurii – prezentată inspectorilor de grădiniţe16 Ianuarie 2007 - 17 Ianuarie 2007, Bucureşti Campanie de informare asupra Proiectului pentru Reforma Educaţiei Timpurii4 Decembrie 2006, Botoşani |